Peste o suta de bursieri Erasmus au participat la intalnirea “Erasmus Open Doors” care a avut loc ieri, 16 mai, de la ora 17.00, in sala Aula Magna “Mihai Eminescu” a Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi. La eveniment au fost prezenti si prof. univ. dr. Vasile Isan, rectorul UAIC, si prof. univ. dr. Henri Luchian, prorector Relatii Internationale, care au tinut sa precizeze ca numarul celor care au aplicat si au fost selectati in acest an este mai mic decat in anii trecuti.
Prorectorul pentru Relatii Internationale i-a felicitat pe cei prezenti pentru ca si-au manifestat dorinta de a cunoaste alte medii culturale, sociale, lingvistice si intelectuale. ”Am avut o prezenta usor diminuata in acest an, poate din cauza crizei, poate altii merg cu Erasmus Mundus, desi nu sunt multe granturi individuale acolo”, a punctat prof. univ. dr. Henri Luchian. Dana Daia, responsabil Erasmus de la Biroul de Relatii Internationale al UAIC, a declarat ca nu exista inca o situatie finala a numarului de studenti din acest an, comparativ cu anii trecuti, deoarece “selectiile sunt in curs de finalizare la facultati. Scaderea nu este foarte importanta, dar ne dorim sa aflam motivul ei”. Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” are acorduri bilaterale cu 325 de universitati partenere din Europa, iar din 1998-1999, de cand a devenit parte a programului Erasmus, a avut peste 4.000 de studenti care au beneficiat de un astfel de grant, fie el de studiu sau de practica. In acest an, programului Erasmus aniverseaza 25 de ani de la infiintare. Din 1987, aproximativ 3 milioane de studenti si cadre didactice au beneficiat de aceasta bursa.
Bejinariu Laura-Elena
Niciun comentariu