Facultatea de Geografie și Geologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează în 18 mai evenimentul numit „Noaptea muzeelor la Geoștiințe”. Acesta se va desfășura în corpul B al universității, la etajul 2, sala B575 (mineralogia) și B551 (paleontologia).

Colecția muzeală a facultății cuprinde peste 20.000 de exponate de roci, minerale și fosile. Cele mai importante dintre acestea sînt: un dinte de dinozaur de 120 de milioane de ani și amoniții – moluște din perioada mezozoică- din colecția Simionescu, un mulaj de creier de Hipparion din colecția Macarovici și mamuții. La colecția de mineralogie vizitatorii îl vor avea ca ghid pe conf. univ. dr. Andrei-Ionuț Apopei, iar la colecția de paleontologie pe dr. ing. Sergiu Loghin, muzeograf. Pe lîngă aceștia, vor exista cîte unul sau doi studenți voluntari, pe fiecare secție. În cadrul evenimentului, în fața muzeului de mineralogie, va avea loc o proiecție de film.

„Obiectivul principal este promovarea geoștiințelor, cunoașterea facultății în plan local, mai apoi aducerea la cunoștința publicului a importanței fosilelor, mineralelor, pămîntului, planetei. Iar obiectivele secundare sînt să se conștientizeze importanța mediului și impactul exploatării resurselor asupra acestuia” , a declarat muzeograful Sergiu Loghin.

Facultatea de Geografie și Geologie participă pentru prima dată la „Noaptea muzeelor”. În prezent, sînt interesate de eveniment în jur de 1.000 de persoane. Pentru organizare a fost nevoie de două săptămîni de pregătire, timp în care s-au pus la punct și activități interactive, cum ar fi urmărirea unor urme de dinozaur sau cristale de către vizitatori.

Muzeele din cadrul Complexului Național ,,Moldova” din Iași nu vor participa, anul acesta la eveniment, muzeografii protestînd astfel pentru salariile mici din acest domeniu.

Sursă foto: www.iasi.travel