În cadrul celei de a cincea ediții a Nopții Albe a Iașului, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ a deschis ușile Institutului de Anatomie în noaptea de 18 spre 19 octombrie, după ora 19.00.
Vizitatorii au putut vedea (examina) elementele componente ale corpului uman: sistemul nervos, sistemul osos, sistemul muscular, craniul uman, scheletul unui adult și a unui copil. De asemenea, aceștia au putut asculta sunetele de vioară şi chitară a celor de la Caffè Concert Duo.
„Am fost curioasă să văd cu ochii mei cum arată corpul uman în interior. Pot spune că aceasta este o cameră de groază, deoarece scheletul uman împăiejenat de nervi și vase sangvine arată, în viziunea mea, înfricoșător”, a afirmat Irina Onică, studentă la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Noaptea Albă, organizată de Primăria Municipiului Iaşi, face parte din categoria de evenimente care sprijină Iaşul în competiţia „Iaşi, Capitală Culturală Europeană”. Anul acesta, în cadrul evenimentului, au existat zece puncte de vizitat, printre care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Palatului Roznovanu, Casa „Sadoveanu”, Mănăstirea Golia și Palatul Culturii.
Niciun comentariu