(GENERAL, 18.00) „CUZA” – CANTINA – STUDENTI / Nici un student nu s-a prezentat astazi la concursul de angajare de la cantina „Titu Maiorescu”.
(CUZANET, Iasi, 5 decembrie) – Cele 20 de posturi de muncitori necalificati scoase la concurs de Cantina „Titu Maiorescu” a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” special pentru studenti au ramas neocupate. La concursul de azi dimineata de la ora 9.00 nu s-a prezentat nimeni.
„Concursul de angajare nu a fost mediatizat indeajuns. In plus, studentii s-au boierit cu totii, nimeni nu mai vrea sa lucreze la cantina, sa curete cartofi. Am stiut ca nu s-a depus nici un dosar (n.r.: ultima zi de inscriere a fost miercuri, 3 decembrie), dar am stat pina in ultimul moment, am sperat ca cineva va veni totusi”, a declarat Angela Ripa, administratorul cantinei si spalatoriei din Complexul „Titu Maiorescu”.
Pe posturile de muncitori necalificati, studentii ar fi urmat sa ajute bucataresele, fiind repartizati sa curete legumele. Tinerii ar fi urmat sa lucreze cu jumatate de norma, ceea ce inseamna patru ore pe zi si ar fi cistigat jumatate din salariul minim pe economie, adica putin peste 2,5 milioane de lei vechi.
Concursul a fost reprogramat pentru 8 ianuarie 2009. Angajarea se face in urma sustinerii a doua probe – una practica si un interviu, amindoua reprezentind cite 50% din nota finala. / Lina Vdovii