Ieri, 5 mai, a.c., incepand cu ora 18.00, in Libraria Avant Garde a avut loc lansarea de carte a autorului Alexandru Matei, „Mormantul comunismului romanesc”, in fata unui auditoriu de cateva zeci de persoane. La masa pe care se afla noua publicatie si cestile de ceai specifice librariei, s-au aflat alaturi de autor si scriitorul Liviu Antonesei, moderatorul Serban Axinte si criticul Antonio Patras.
Moderatorul Serban Axinte a initiat discursul referitor la cartea nou-aparuta cu mentiunea ca intreruperile sunt permise oricand. S-a discutat, in prima faza despre modul in care a fost construita cartea, fiindca acesta „nu pare o carte facuta din bucati ci o carte publicata in bucati” si despre opinia „clara” si critica „de bun-simt” a autorului. Atitudinea comuna pentru „anticomunismul de carton” care a impiedicat analiza serioasa a perioadei comuniste a fost un alt subiect dezbatut indeosebi de Liviu Antonescu ce a sustinut ideea ca „lupta cu comunismul, care nu mai exista, este fantastica”. Interventiile autorului Ion Luca Pitu i-au determinat pe invitati sa il pofteasca langa ei, intrucat ” spuneti lucruri prea valoroase pentru a sta in spatele cititorilor”.
Interventiile criticului Antonio Patras au subliniat ca autorul „nu e echidistant si echilibrat, ci patimas. El a apreciat ca tabara Plesu – Liiceanu „este corect ilustrata pentru relevarea modelului elitar”. Relatarea intamplarii amuzante prin care autorul a trecut la Colegiul National „B.P. Hasdeu”, din Buzau legata de insemnatatea votarii unui partid in defavoarea celuilalt, a starnit hazul publicului si al invitatilor. S-a creat liniste, insa, cand autorul a recunoscut ca omul nu este capabil sa-si suspende afectul, sentimentele. ” E important sa-ti recunosti afectul. In acel moment te indepartezi de tine. Aceasta este ideea cartii. Din pacate, acest lucru nu se face si in discursul de pe scenele romanesti”, a precizat acesta.
Spre final, moderatorul a infatisat publicului impresia personala despre „Mormantul comunismului romanesc” si despre Alexandru Matei. S-a referit la afectivismul expunerii, la crearea unei alte viziuni a realitatii prin plasarea a doua cuvinte unul langa celalalt, la motivul izbucnirii Revolutiei ( „datorita unui moment de esenta comunista” ) . Conform aceluiasi Serban Axinte, cartea propune ” o formula de a ne vindeca de comunism dar nu prin a deveni anticomunisti”. S-a ajuns la o analiza a autorului care viza de ce parte se afla acesta ( de stanga sau de dreapta ) moment in care autorul Ion Luca Pitu a afirmat ca „nu este nici de stanga nici de dreapta; este destept”.
Intalnirea dintre autorul Alexandru Matei si publicul iesean s-a incheiat cu recomandarea de a citi mai intai cartile lui Pitu si mai apoi pe ale sale. Acesta a recunoscut, mai apoi, ca vor ramane o enigma compromisurile pe care ar fi trebuit sa le faca in alte vremuri pentru a-si publica cartile si a fost onest fata de public, sustinand ca „as vrea sa-mi vand cartile in 10.000 de exemplare dar nu cred ca asta s-ar intampla prin intermediul unor opinii dure”.
Alexandra Popa
Eliza Apascaritei
Cristina Purice
Niciun comentariu