Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” (UTI) din Iasi organizeaza, prin intermediul programului „Microsoft Student Parteners – Using Microsoft Academic Program”, maine, 28 octombrie, in sala AC-02 din corpul Facultatii de Automatica si Calculatoare, incepand cu ora 14.00, o intalnirea a studentilor cu reprezentantii companiei Microsoft Romania.

“In cadrul acestei intalniri studentii vor avea ocazia sa discute cu un proaspat angajat al companiei Microsoft in Romania. Este vorba despre Tudor Didilescu, fost student al UTI, care le va povesti despre experienta sa si despre cum a ajuns sa lucreze la cea mai recunoscuta companie de calculatoare si software. De asemenea, cei interesati vor putea sa afle cat mai multe informatii despre o sesiune de interviuri pe care le sustine compania pentru a gasi noi talente. Este vorba de o serie de  joburi si intership-uri la care vor avea acces cei care s-au inscris pentru acest program, pana pe 23 octombrie, anul curent. Interviurile pentru ofertele Microsoft vor avea loc la Bucuresti, iar cei alesi vor benefecia de ocazia unica de a lucra la sediul central Microsoft din Redmond, SUA”, a declarat Emil Czeran membru al echipei Microsoft Student Partners TUiasi.

La intalnire se vor propune raspunsuri la intrebari precum „Ce face Microsoft la tine in facultate?”, „Cum te ajutam sa-ti construiesti o cariera de succes la Microsoft?” sau “Ce tehnologii noi te invatam anul asta?”. Evenimentul face parte dintr-un turneu realizat de Microsoft Romania in mai multe universitati din tara si este realizat in colaborare cu echipele locale Microsoft Student Partners din fiecare oras vizitat.

Adriana Danila