Ieri, 15 decembrie, incepand cu ora 16.00, a avut loc in Aula „Emil Palade” a Universitatii de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iasi o dezbatere privind stadiul in care se afla „Statutul Studentului”, precum si problemele intalnite de studentii de la UMF. Invitati la dezbatere au fost prof. univ. dr. Vasile Astarastoie, rectorul UMF, prof. univ. dr. Dragos Pieptu, prorector UMF, prof. univ. dr. Gabriel Timofte, presedintele comisiei electorale de la UMF si prof. univ. dr. Maria Ursache. Dezbaterea a fost prezidata de Mihai Dragos, secretar general al Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR).

Scopul acestei dezbateri a fost enuntat de la inceput de Mihai Dragos, secretar general al ANOSR: „Vrem ca Statutul sa fie cunoscut de catre toti studentii. In urma acestei dezbateri, sper ca fiecare va raspandi informatii cunoscutilor despre aceasta intiativa legislativa”.

De ce un Statut al Studentului?

In prima parte a dezbaterii, moderatorul a prezentat modul in care a luat nastere aceasta initiativa studenteasca si ce cuprinde „Statutul Studentului”. „Problema adoptarii Statutului a fost in dezbatere timp de 5 ani. Simteam nevoia unui document care sa specifice clar care ne sunt drepturile si obligatiile. Am trimis pe data de 6 iunie 2011 prima propunere Ministrului Educatiei. Desi a existat o forma intiala, aceasta a suferit modificari deoarece am consultat reprezentantii studentilor. In vara, Comisia Juridica si-a dat acceptul cu privire la Statut, insa de atunci am inceput sa ne lovim de refuzul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului”, a declarat Mihai Dragos.

Dupa prezentarea in mare a drepturilor prevazute in „Statutul Studentului”, s-au trecut in revista si obligatiile studentilor. „Sunt mai mult reguli de bun simt. Studentii trebuie sa respecte standardul de calitate al universitatii, sa respecte regulile structurii de conducere si drepturile de autor”, a punctat secretarul general al ANOSR.

„Eu sunt creatia studentilor”

Dezbaterea a inceput sa se anime pe masura ce studentii din sala si-au exprimat interesul pentru aceasta initiativa legislative. In continuare, cuvantul a fost luat de prof. univ. dr. Vasile Astarastoaie, rectorul UMF: „Speram sa facem lucruri bune. Eu sunt creatia studentilor. In 1990, studentii m-au promovat. Neobligarea prezentei la curs este un stimulent pentru un cradru didactic. Daca citesc de pe foaie, normal ca o sa am sala goala. La noi, prezenta la curs nu conditioneaza intrarea in examen si este interzisa discriminarea pe aceasta tema. Promit ca in mine veti avea un aliat pana in panzele albe. In 1992, un student de la “Genetica” nu a venit la nici un seminar si a luat 10 la examen. Acum e profesor de genetica in Anglia. Nu vreau sa incurajez chiulul. Studentii vor veni la un profesor care tine un curs atractiv si vor sanctiona profesorul care tine un curs plictisitor. Stiti ca atunci cand spun nu este nu, dar cand spun da, este da”.

10 pagini cu drepturi si o pagina cu obligatii

Studentii prezenti in aula au primit textul Statutului. Dupa o sumara lectura, acestia au inceput sa ridice probleme privind cuprinsula cestuia. Desi toti doresc sa isi vada drepturile adoptate, multe persoane din sala au pus problema spatiului acordat drepturilor si spatiului acordat obligatiilor. „Prin faptul ca actul cuprinde 10 pagini cu drepturi si o singura pagina cu obligatii, credibilitatea Statutului are de suferit”, a subliniat un student participant la dezbatere. Moderatorul discutiei a precizat ca intotdeauna este loc de imbunatatiri, insa acum intaietate are adoptarea Statutului. In discutia privind modalitatile de imbunatatire a actului, prof. univ dr. Maria Ursache a propus ca impreuna cu studentii sa lanseze o varianta Wiki a Statutului, pentru ca fiecare sa poate interveni cu propriile idei.

Caracter european si spirit balcanic

Reprezentantii organizatiilor studentesti din UMF au luat cuvantul pe rand, exprimandu-si fiecare opinia cum s-ar putea imbunatati situatia actuala a Statutului, dar si a invatamantului in general. „Vom organiza un training pe reprezentarea studentilor. Sefii de grupe si de ani vor fi informati si vor fi rugati, la randul lor, sa ii informeze pe toti studentii din fiecare an cu privire la situatia in care ne aflam. Cel mai probabil vom face acest lucru dupa sesiune”, a declarat Fawzia Sha’at, presedinte al Societatii Studentilor Farmacisti Iasi. „Cred ca ar trebui sa ii dam Statutului un caracter european, sa ne ghidam dupa normele lor, insa ar trebui sa ii pastram un spirit balcanic, care sa ne reprezinte in totalitate”, a adaugat Cosmin Popa, reprezentant al Societatii Studentilor Stomatologi Iasi.

In a doua parte a dezbaterii s-a discutat despre problemele interne din UMF. Studentii prezenti in sala nu au avut reprosuri la adresa conducerii. Un student a tinut sa precizeze ce parti ale Statului sunt deja respectate la UMF: „La noi se aleg reprezentantii studentilor fara interventia conducerii, suntem sprijiniti atat material cat si logistic de rectorat si decanate, in Senat studentii detin 25% din ponderea de vot, asociatiile studentesti au fost mereu sprijinite de decanate, pe platforma de e-learning se gasesc suporturile de curs, ne sunt acordate burse sociale care, chiar daca nu au o valoare foarte mare, sunt de un real folos studentilor nevoiasi. Desigur ca exista si probleme. Am fi prefacuti sa zicem ca totul este perfect. Mereu a existat o comunicare deficitara cu secretariatul, ceea ce a facut ca mereu informatia sa circule mai greu”.

Vasile Astarastoaie a atins in discutie si subiectul alegerilor. „Eu doresc sa fiu iubit de studenti. Cand nu exista un cadru legislativ bine definit, lucrurile se pot schimba peste noapte. Rectorul nu o sa ramana batut in cuie. Trebuie sa existe un cadru general privind drepturile voastre la nivel national. Vreau sa va conving ca trebuie sa existe comunicare. Trebuie sa fiti soldari. Ce ati castigat acum, puteti pierde in 5 minute daca se ia o anumita decizie la nivel local. Voi incerca sa fiu un mediator, dezbinarea nu duce la succes”.

Doar 2.7% din PIB pentru educatie

Spre sfarsitul dezbatarii s-a animat o discutie despre generatii si felul in care se prezinta acestea. Discutia a fost purtata intre prof. univ. dr. Vasile Astarastoaie si prof. univ. dr. Gabriel Timofte. Actualul rector UMF a sustinut ca nu exista nici o diferenta intre gradul de pregatire al generatiilor de studenti care au venit si care vor veni, ci gradul de motivare al fiecaruia ii deosebeste pe unii de ceilalti. Mai mult, anul viitor toti vom duce o lupta grea, deoarece in loc de 6% din PIB, cat a fost acordat pana acum educatiei, se va acorda 2,7%. Prof. univ. dr. Gabriel Timofte a afirmat ca nevoile studentilor difera de la o generatie la alta. „Nu degeaba mi se spune Omul cu Masca de Fier. Pic foarte multi studenti la examen, insa multi vin la mine dupa ce ajung chirurgi si imi multumesc pentru ca i-am ajutat, in felul meu”.

Dezbaterea s-a incheiat cu nemultumirile exprmate de studenti, care doresc sa stie unde anume pot veni cu sugestii si idei legate de „Statutul Studentului”. Multi au spus ca vor ca vocea lor sa fie auzita. Mihai Dragos, secretarul general al ANOSR, i-a invitat pe toti cei care au sugestii in legatura cu propunerea legislativa sa le inainteze organizatiilor studentesti care ii reprezinta in fiecare facultate, urmand ca acestea sa le inainteze catre ANOSR.

Seria de dezbateri privind drepturile si obligatiile studentilor va fi reluata dupa incheierea sesiunii de iarna, din anul universitar 2011-2012.

Diana Nasui