Joi, 23 martie, începînd cu orele 12.00, în Aula Magna a Universității „Petre Andrei” (UPA) din Iași, va avea loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului universitar Marius Turda, directorul Centrului de studii Umanisto-Medicale al Universității Oxford Brookes din Marea Britanie. De asemenea, în cadrul evenimentului, va avea loc vernisarea unei expoziții cu un concept al profesorului privind eugenia și raseologia.
„Profesorul Turda a fost ales pentru preocupările domniei sale în privința teoriilor eugenice și ale rasismului, acestea fiind foarte apropiate de linia de interes a Facultății de Științe Politice și Administrative ale Universității. Cu atît mai mult, sociologul Petre Andrei, cel care este patronul conspiritual al Universității, la rîndul său a atins unele cercetări de sociologie. Considerăm că, în colaborare cu domnul Turda, putem aprofunda o linie de cercetare pe care am inițiat-o deja în privința manierei în care aceste teorii au debutat și în spațiul românesc. În aceeași măsură, domnul Turda poate avea și rolul de «ambasador» cu privire la cercetările pe marginea operei lui Petre Andrei”, a declarat prof. univ. dr. Daniel Șandru de la UPA din Iași.
Profesorul Marius Turda este un specialist recunoscut la nivel internațional pentru studiile publicate în istoria eugeniei și rasismului. De asemenea, acesta s-a implicat activ în aplicarea Strategiei Naționale a Guvernului României pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei și discursului instigator la ură prin susținerea unor conferințe și organizarea de expoziții.
Niciun comentariu