Zilele Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași sînt marcate, în această perioadă, și la Facultatea de Istorie a UAIC, unde, pînă pe 29 octombrie, se desfășoară Sesiunea de comunicări a cadrelor didactice și a cercetătorilor, cea de-a X-a ediție a Colocviilor Școlii Doctorale și Sesiunea de comunicări a studenților. Evenimentele sînt organizate de Facultatea de Istorie, în colaborare cu DAAD Alumni Club Iași și au loc în Sala H-1 a Facultății de Istorie.
„Am urmărit în permanență să menținem un nivel ridicat al cercetării de la Facultatea de Istorie și să fim deschiși către instituțiile cu care colaborăm (universități, instituții ale Academiei Române etc.), pentru ca știința noastră să nu rămînă autarhică, ci mai ales să fie împărtășită celor din afara Universității. În acest fel ne facem cunoscuți, schimbăm idei, sîntem receptivi la critici si criticăm, la rîndul nostru” a declarat prof. univ. dr. Lucrețiu Bîrliba, prodecanul Facultății de Istorie.
La manifestările științifice organizate de Facultatea de Istorie în perioada 27-29 octombrie participă și profesori de la Universitatea de Stat din Moldova (Chișinău) și de la Institutul de Arheologie din Iași. Evenimentul se află la cea de-a zecea ediție.
Niciun comentariu