(GENERAL, 18.00) EVALUARE – UNIVERSITATI – INTEGRITATE / Coalitia pentru Universitati Curate lanseaza Topul Universitatilor de Stat din Romania.
(CUZANET, Iasi, 11 aprilie) – Luni, 13 aprilie a.c., vor fi premiate cele trei „mai curate” institutii de invatamint superior din Romania. Este vorba despre o evaluare realizata de Coalitia pentru Universitati Curate, care a monitorizat toate cele 42 de universitati de stat din Romania, urmind ca la inceputul saptaminii viitoare sa faca public si Topul Integritatii Universitatilor de Stat din Romania. Premierea va avea loc la Centrul National de Arta „Tinerimea Romana”, iar evenimentul va fi prezidat de Alina Mungiu Pippidi, Presedintele Societatii Academice din Romania (SAR). La ceremonie au fost invitati rectori si reprezentanti ai celor 42 de universitati care au fost evaluate. Acestia vor primi recomandari din partea Coalitiei pentru Universitati Curate, formulate de catre Alina Mungiu Pippidi si Cezar Mihai Haj, presedintele Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania. De asemenea, vor fi premiate cele trei universitati din fruntea clasamentului. Conform unor surse ale agentiei de presa CuzaNet, nici una dintre universitatile de stat din Iasi nu ocupa o pozitie fruntasa in topul intocmit de Colatia pentru Universitati Curate.
Proiectul de evaluare universitara s-a desfasurat in doua faze. In faza-pilot a avut loc testarea metodologiei de evaluare pe cinci universitati din Bucuresti, Iasi, Ploiesti si Targoviste in perioada octombrie 2007 si mai 2008. „In faza extinsa a proiectului, desfasurata in perioada octombrie 2008-ianuarie 2009, evaluatorii au mers la fata locului si au verificat daca exista sisteme de contestare, daca se publica posturile scoase la consurs, daca sint cazuri de nepotism si daca se plagiaza. In functie de asta, s-au dat penalizari si s-a facut un punctaj iar raportul general, precum si cel pentru fiecare universitate, va fi publicat pe siteul nostru. Universitatile cistigatoare sint «curate» in contextul romanesc, nu in intregime”, a precizat Andra Dusu, coordonator al proiectului din cadrul SAR.
Criteriile ce au stat la baza intocmirii metodologiei de evaluare universitara au fost : transparenta si corectitudinea administrativa, corectitudinea academica, calitatea guvernantei si managementul financiar. / Lina Vdovii
Niciun comentariu