Vineri, 5 noiembrie, de la orele 12:00, a avut loc conferința online „De la patrimoniul cultural la cultura patrimoniului”, susținută de prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, managerul Bibliotecii Naționale din România (BNaR). Manifestarea a deschis seria evenimentelor culturale din programul Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) „Mihai Eminescu ” din Iași, care s-au desfășurat în perioada 5-7 noiembrie 2021. Conferința a fost transmisă live, pe pagina de Facebook a BCU Iași, dar și pe contul de Youtube al instituției.
După o scurtă introducere făcută de conf. univ. dr. Ioan Milică, directorul BCU Iași, Adrian Cioroianu și-a început expunerea, subliniind că „o conferință nu trebuie să fie un schimb de amabilități, ci trebuie să fie o comunicare a unor adevăruri”.
În prima parte a discursului, acesta s-a referit la principalele probleme ale patrimoniului românesc. A vorbit despre faptul că este foarte ușor să se piardă piesele de valoare în perioada contemporană, dar și despre „lipsa inventarului” operelor și a creațiilor artistice din toate instituțiile țării. „În ianuarie 1990 erau busturi și tablouri, piese de artă în multe instituții ale țării. Erau tablouri pictate de nume mari ale artei românești, dar, din păcate, acel inventar nu a fost făcut niciodată. Nu s-a terminat de făcut. Vestea bună este că, totuși, România are un patrimoniu cultural mai mare decît cel care apare în inventarele noastre”, a menționat istoricul.
El a evocat și cîteva întîmplări din perioada în care a fost Ambasador al României pe lîngă UNESCO, aducînd detalii inedite despre încercările sale de promovare a mărțișorului, a creațiilor lui Constantin Brâncuși și a vinurilor românești în toată Europa. „Promovam dosarul lui C. Brâncuși la Paris. Noi trebuia să facem promovarea, însă se pare că statul român nu are dreptul de autor asupra lucrărilor lui Brâncuși. România nu are drept de reproducere a operelor sale, atîta timp cât nepotul lui Brâncuși are toate drepturile. Asupra căror opere avem dreptul atunci noi?”, s-a întrebat rhetoric Adrian Cioroianu.
Atmosfera caldă, ca și manierele invitatului au făcut ca întîlnirea să fie agreabilă pentru ascultători. Discuția a evoluat apoi de la problemele culturale ale României de acum 20-30 de ani, pînă la situația actuală a bibliotecilor din România. Invitatul a pus accent în special pe istoria cărților din Biblioteca Națională de la București, subiect ce a dominat cea de-a doua jumătate a conferinței. „Biblioteca Națională a României este moștenitoarea fostei Biblioteci de Stat, ale cărei depozite erau externe. Odată cu apariția noului sediu, au fost aduse aici toate cărțile din depozitele periferice și lăsate acolo pînă în ziua de azi. Nu s-au desfăcut niciodată din cutii și nu s-a făcut nici o inventariere. Dar într-o zi vom ajunge la concluzia că avem piese de valoare pe care nu le bănuim!”, a subliniat directorul BNaR.
Spre final, a fost abordată și tema digitalizării bibliotecilor, dar și cea a lipsei inventarului – pierderea Tezaurului cultural. „Digitalizarea pare a fi viitorul bibliotecilor, a cărților vechi de sute de ani. Acum 25 de ani eu mergeam la BNaR ca să citesc ziarul «Scînteia», pe cînd acum tineretul o poate accesa online fără nicio problemă. Patrimoniul României este peste limite, atîta vreme cît inventarele nu se duc la capăt. Există posibilitatea că multe piese pot dispărea cu sau fără intenție. Sîntem într-o epocă în care lucrurile se dematerializează în jurul nostru. Informația scrisă e mereu mai puțină, iar digitalizarea ne va depăși și e păcat că sîntem la coada acestor proiecte”, a mai spus prof. univ. dr. Adrian Cioroianu.
Conferința s-a încheiat cu o serie de întrebări din partea publicului.
Prof. univ. dr. Adrian Cioroianu a fost Decanul Facultății de Istorie de la Universitatea din București (2012-2015), Ambasador al României pe lîngă UNESCO pînă în 2020, iar de la 2 septembrie 2021 este managerul Bibliotecii Naționale a României.
În fiecare an, în cadrul Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași sînt organizate evenimente care au rolul de a omagia excelența profesională, continuitatea academică și importanța cărților în societate.
Credit cover foto: Bianca Gheorghian
Niciun comentariu