Dimas Events, Societatea de Neuroștiințe din România şi Ateneul Național din Iași, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, organizează, în mediul online, în perioada 9-11 aprilie, ediția a II-a a Conferinței Naționale de Neuroștiințe Moderne „Terapia Durerii și Tulburări de Mișcare”. În cadrul acestui eveniment va fi marcată și Ziua Internațională a Pacientului cu Parkinson, celebrată pe 11 aprilie.
Printre personalitățile din domeniu care vor participa la eveniment se numără șef lucrări dr. Victor Constantinescu, medic specialist neurologie, dr. Amalia Ene, de la Secția Clinică Neurologie II a Spitalului Universitar de Urgență București, dr. Cosmin Alecu, de la Service de Neurologie, Pôle D Centre Hospitalier Sud Francilien din Franța, Andreea Harna, fondatoarea Grupului AntiParkinson „Laleaua Iașiului” și Cecile Gregoire, coordonatoarea Asociației Action Parkinson Bruxelles.
Programul științific va include sesiuni de prezentări orale și de e-postere. Vor fi abordate teme precum boala Parkinson între psihiatrie și neurologie, importanța activității fizice și ce înseamnă „sport cu prescripție medicală”, tehnologiile de înaltă performanță în tratamentul durerii cronice neuropate și tango terapia și rolul său în recuperarea pacienților cu boala Parkinson.
„Încercăm, prin acest eveniment, o campanie de mediatizare și de determinare atît a mass-media, cît și a pacienților bolnavi de Parkinson să accepte că există această boală, că nu este o rușine și că cel mai frumos mod de a o depăși este acela prin mișcări de dans, yoga, meditații. Acestea sunt tehnici de ameliorare a stării pacientului bolnav de Parkinson. Nu există deocamdată un tratament care să trateze această boală. Este o afecțiune care, din păcate, nu este acceptată și recunoscută de întreaga societate. În momentul de față se încearcă o stopare a degenerării agresive a ființei umane”, a declarat Sebastian Drăghici, General Manager Dimas Events.
Ziua Internațională a Pacientului cu Parkinson este sărbătorită anual pe data de 11 aprilie, cu scopul creșterii nivelului de informare în ceea ce privește maladia Parkinson și impactul acesteia asupra individului, familiei și societății. Prima ediție a conferinței a avut loc tot în mediul online, pe 7 noiembrie 2020, în cadrul Congresului Național de Neuroștiințe Moderne.
În Iași există peste 3.000 de persoane diagnosticate cu boala Parkinson. Accesul acestora la informații în limba română este foarte dificil, comunitatea pentru acești bolnavi nu exista pînă acum, iar sălile de sport/recuperare pentru această maladie lipsesc cu desăvîrșire. Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași este principalul centru din țară unde astfel de pacienți primesc tratament performant, începînd din anul 2014.
Sursă foto: www.facebook.com/Dimas.Events
Niciun comentariu