În perioada 7-9 decembrie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași va sărbători 137 de ani de la înființare. Evenimentul va fi marcat, în cadrul ediției anuale a Zilelor UMF, printr-o serie de conferințe, workshop-uri, tîrguri, expoziții și chiar un bal, în organizarea cărora s-au implicat și asociațiile universității: Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI) și Asociația Studenților Bioingineri.
Deschiderea festivă a Zilelor UMF va avea loc miercuri, 7 decembrie, începînd cu ora 10.00, cu discursul prof. univ. dr. Viorel Scripcaru, rectorul UMF Iași. Momentul va fi urmat de Conferința „Arta Chirurgului. Chirurgia Artei”. Tot miercuri va avea loc și vernisajul expoziției de pictură „Vivat Academia”, organizată de Asociația „Contemporanii” din București. De asemenea, Editura „Grigore T. Popa” va organiza cîteva lansări de carte, iar în amfiteatrul Clinicii de Pneumologie va avea loc workshopul „Îngrijiri terminale: când, cum și de ce?”, destinat asistenților medicali.
”Facultatea de Medicină din Iaşi, una dintre cele mai vechi şi renumite pentru aportul considerabil la dezvoltarea şi progresul ştiinţelor medicale, a fost înfiinţată în 1879. Cursul inaugural de Anatomie a fost ţinut de dr. Leon Scully, la data de 1 decembrie a aceluiaşi an. Peste 30 de evenimente vor avea loc în această perioadă, la care sunt invitați să participe studenți, profesori, dar și ieșenii interesați de tematicile conferințelor propuse”, a declarat Ivona Burduja, purtătorul de cuvînt al UMF.
Cea de-a doua zi de festivități va începe cu deschiderea oficială a celei de-a XII-a ediții a Congresului Internațional de Medicină Dentară pentru Studenți și Tineri Medici STOMis 2016, ce se va desfășura în perioada 8 – 11 decembrie. Seara se va încheia cu „Balul Iernii”, pe parcursul căruia se vor desfășura ceremonia de decernare a titlurilor de Profesor Emerit al UMF și un spectacol caritabil pentru copiii din centrul de plasament de la Bogdănești, oferit de membrii SSMI.
Vineri, 9 decembrie, va avea loc o sesiune de comunicări științifice cu tema „Granturi interne”. Tot în ultima zi, Școala Doctorală va organiza workshop-ul intitulat „De la teorie la practică în cercetarea doctorală”.
Anul acesta, în cadrul zilelor UMF se va desfășura și conferința IMPROVE, desfășurată sub egida Academiei Române, Filiala Iași și organizată de UMF și de Colegiul Medicilor Iași.
Sursă foto: www.radioiasi.ro
Niciun comentariu