Un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF). Incidentul a avut loc în corpul clădirii Facultății de Farmacie, unde au sosit mai multe echipaje de pompieri, jandarmi, precum și echipaje SMURD.
„Am fost solicitați pentru o intervenție la Universitatea de Medicină și Farmacie. S-a sesizat că există fum pe holurile clădirii. La fața locului s-au deplasat trei autospeciale, autoscara și un echipaj de prim-ajutor. S-a constatat că fumul provenea de la etajul al doilea. S-au autoevacuat aproximativ 200 de studenți și salariați. Fumul, în urma verificărilor, s-a constatat că provenea de la o centrală termică aflată la subsolul clădirii care, în urma efectuării unor reparații a fost unsă cu anumite substanțe printre care și vaselina, substanțe care au provocat, în cele din urmă, focul. Acest incident nu poate fi numit un incendiu propriu-zis”, a declarat Silvia Bolohan, purtător de cuvînt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași.
Incidentul nu s-a soldat cu nicio victimă, atât studenții, cît și personalul administrativ fiind evacuați în siguranță.
Sursă foto: www.ziaruldeiasi.ro
Niciun comentariu