Peste 2,3 milioane de lei vor putea fi utilizate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) pentru proiecte de incluziune socială, internaționalizare, calitate didactică, cercetare, corelarea educației cu piața muncii și sprijin pentru studenții cu dizabilități. Finanțarea, cîștigată pe 29 martie, a fost accesată prin Fondul de Dezvoltare Instituțională destinat universităților de stat (FDI). Tot din aceste sume vor fi finanțate promovarea excelenței în cercetarea arheologică prin consolidarea unui Laborator de Arheologie Experimentală, proiectul Centrului de cercetări științifice „Simion Mehedinți” și proiectul UniE-Quality, de dezvoltare a culturii calității și îmbunătățirea activității didactice la UAIC. Termenul limită pentru finalizarea proiectelor este 6 decembrie 2024.

„Direcțiile viitoare sînt, în special, pe partea de studenți. Avem un proiect în perioada de evaluare care presupune implicarea studenților într-o serie de activități de formare, dezvoltare personală, implicarea lor în ateliere de coaching și finalizarea sa printr-un stagiu de practică pe care îl vor urma prin coordonarea noastră. Mai avem un proiect de reabilitare a stațiunilor Iezăreni și Potoci (Bicaz), să le modernizăm cu echipamentele de cercetare necesare. Urmărim să identificăm o sursa de finanțare bază sportivă. Aceste obiective sunt setate pentru anul 2024”, a declarat dr. Corina Berica, șefă a departamentului Proiecte de Dezvoltare a UAIC.

În afara finanțărilor de la Ministerul Educației și Comisia Europeană, UAIC accesează fonduri prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României.

Cea mai mare sumă nerambursabilă obținută de UAIC a fost de 20 de milioane de euro pentru proiectul RECENT-AIR (2019 – 2023), proiect înființat de Comisia Europeană prin Programul Operațional Competitivitate. RECENT-AIR, care a vizat dezvoltarea infrastructurii de cercetare și a fost implementat în perioada 2019 – 2023.

Sursă foto: www.en.wikipedia.org