Invitat de catre Universitatea “Petre Andrei” (UPA) din Iasi cu ocazia Festivalului studentesc de teatru ContemporanIS, actorul si regizorul Florin Zamfirescu a vorbit ieri, in Amfiteatrul “Petru P. Andrei”, incepand cu ora 15.00, pe tema maladiilor teatrului contemporan si a multiplelor roluri pe care acesta il joaca in vietile oamenilor. Pe parcursul unei ore, actorul a incercat sa le explice celor prezenti importanta teatrului pentru epoca in care ne aflam, ca spatiu de defulare pentru fiecare in parte. Regizorul a vorbit despre o teatru ca despre o boala care trebuie diagnosticata, ca despre o visare viasare colectiva, dar a spus ca este totodata si un diagnostic cu care traim si prin care ne exprimam cele mai adanci sentimente. Astfel, la conferinta nascuta din ideea de a purta un dialog cu studentii – pentru ca pe actor il „sperie ideea de a vorbi pe un subiect care sa nu-i intereseze pe cei prezenti” – Florin Zamfirescu a imbracat pe rand toate formele pe care teatrul contemporan le-a cunoscut.

Teatrul, de la diagnostic la boala

Regizorul a starnit apaluze inca de cum a intrat pe usa amfiteatrului insotit de prof. univ. dr. Doru Tompea, rectorul UPA. Acesta le-a dezvaluit celor prezenti ca, in ciuda celor 40 de ani de teatru, el este o persoana extrem de emotiva si ca tonul calm pe care il foloseste se datoreaza unei exersari continue. El a mentionat ca acest lucru este posibil pentru ca “pe masura ce cresti, te harsesti in meserie”, mentionind faptul ca, dupa atatia ani in teatru, nu isi permite nici un rateu. Florin Zamfirescu a caracterizat teatrul ca fiind, in prima instanta, “un diagnostic”, pentru ca timpul trebuie pretuit si, odata cu el, omul trebuie sa se maturizeze cat mai repede. Unui om nu trebuie sa ii fie frica de maturizare, ci din contra, el trebuie sa isi alunge infantilismul si sa lungeasca maturitatea. El a apreciat ca “Un om intra intr-o stare amorfa” daca nu are activitate, mai ales ca Romania este pe cale de disparitie din cauza procesului de globalizare.

Tot teatrul mai poate fi privit, din perspectiva maestrului, ca un palimpsest, pentru ca “asa se adauga strat dupa strat”: un fapt inaintat inca din Antichitate de catre greci, redescoperit in Evul Mediu, ajungand prin marile epoci la multitudinea de forme pe care le ia astazi, ca teatrul de balci. Citandu-l pe William Shakespeare, Zamfirescu vede aceasta arta, in comparatie cu celelalte, ca pe o oglinda a vremii deoarece se adreseaza contemporanilor. Efemer, pierind odata cu actul artistic, teatrul nu face altceva decat “sa se adreseze si sa tuseze inima spectatorilor prin opere vechi, care dainuie”, oglindind astfel spectacolul.

„Noi traim intr-un polis, intr-un propolis chiar, noi avem nevoie de o defulare colectiva”

Actorul a ridicat, totodata, pe un ton grav, problema extinderii teatrului in zilele noastre, cu atat mai mult cu cat pe an ce trece numarul absolventilor creste, pe cand institutiile nu se maresc. Iar la “explozia de teatru in marea masa, mai ales in limbaj”, se mai adauga si numarul actantilor de pe piata tragico-teatrala a pseudo-vedetelor. Si cum teatrul generalist s-a extins atat de mult in viata noastra, societatea romaneasca a fost impanzita de “boala”, ea nemaifiind interesata de situatia ei, ci de imaginea ei.

Iar cum omul are capacitatea de a visa si de a reinventa, de a reaseza caramizile, teatrul mai poate fi comparat, in opinia maestrului, cu visarea colectiva. In unele cazuri, daca actorii gresesc de multe ori, spectacolul poate fi unul reusit, iar spectatorii sa aiba acel “catarsis”. Usor ironic, actorul considera ca “noi traim intr-un polis, intr-un propolis chiar, noi avem nevoie de o defulare colectiva. Iar asta e teatrul”. Si cum perfectiunea nu exista, oamenii traiesc prin aceste revelatii. Iar teatrul se datoreaza imperfectiunii umane si intuirii perfectiunii. Iar omul nu este rau. El are un fond bun si constientizeaza rautatea facuta.

In final, Florin Zamfirescu a oferit un diagnostic in ceea ce priveste viitorul teatrului contemporan romanesc. “Astazi ne aflam in epoca ce depinde de mersul modei. E un ghiveci, o acumulare culturala in care poti vedea oricum.

Iustina Ambrono

Eliza Apascaritei