Astazi, 12 decembrie a.c., de la ora 11.00, a avut loc deschiderea oficiala a “Expozitiei de echipamente telecom”, in Sala Pasilor Pierduti a Universitatii Tehnice “Gheorghe Asachi”(UTI) din Iasi. Evenimentul macheaza Implinirea a 20 de ani de administrare a spectrului de radio in Romania de catre Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).
La deschidere au participat circa 40 de cadre didactice de la UTI, precum si Catalin Marinescu, presedintele ANCOM Romania. Acesta a invitat atat studentii, cat si iesenii sa viziteze exponatele. “Multumim Facultatii de Electronica ce ne-a gazduit cu aceasta expozitie aniversara si consideram ca unul dintre grupurile noastre tinta pentru aceasta este reprezentat de studentii Facultatii de Electronica. Acestia vor putea vedea exponate care functionau inainte ca ei sa se nasca, dar si telefoane folosite in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, radiouri pe care bunicii lor le utilizau si care si acum sunt in functiune, dar mai ales, vor putea vedea echipamentele de masura si control expuse, pe care le vor putea compara cu cele pe care le utilizeaza ei astazi”, a declarat Catalin Marinescu, presedintele ANCOM.
Expozitia cuprinde aparate telefonice cu maneta folosite in cel de-al Doilea Razboi Mondial, telefoane cu baterie locala din 1950, radiotelefoane portabile, radiouri fabricate in URSS, casti produse de compania Ericsson, in 1929, un emitator-receptor militar A7B din URSS, un aparat telephonic cu disc “Omnibuz”, produs de compania Tesla in SUA si telefoane mobile ale ultimilor 20 de ani.
“Expozitia de echipamente telecom” poate fi vizitata, gratuit, pana pe 31 ianuarie 2012, in fiecare zi a saptamanii, de la ora 08.00 la ora 20.00, in Sala Pasilor Pierduti. Aceasta a mai fost realizata si in Bucuresti, Timisoara si Cluj. Din seria manifestarilor dedicate implinirii celor 20 de ani de administrare a spectrului de radio romanesc de catre ANCOM, a facut parte si evenimentul international din luna noiembrie a.c., intitulat “Telecom 2011”, organizat de revista de business economic Business Review.
Laura-Elena Bejinariu
Niciun comentariu