Expoziția „Flying Trough Art History”, realizată de zece studenți de la Facultatea de Arte Vizuale și Design de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași (UNAGE), poate fi vizitată la Aeroportul Internațional din Iași, în perioada 19 – 31 mai 2017. Aceasta a fost realizată pentru a marca Ziua Pictorilor, sărbătorită anual pe 19 mai, și este coordonată de lect. univ. dr. Cristian Ungureanu de la UNAGE și Aeroportul Internațional din Iași.
„Expoziția este o selecție de zece pînze din ciclul Visiting Art History, proiect pe care îl coordonez și care împlinește zece ani anul acesta. Lucrările au fost alese pentru specificul locului, de aici și titlul”, a declarat lect. univ. dr. Cristian Ungureanu.
Materialele sînt expuse în Sala de Plecări, din Terminal 3. În aceeași sală a fost amplasat un șevalet cu materiale pentru desen (hîrtie, creioane colorate), provocînd astfel călătorii cu vocație sau cu intenții artistice.
În fiecare an, pe 19 mai, este sărbătorită Ziua Pictorilor, marcînd în același timp și data nașterii pictorului Ion Țuculescu (1910 – 1962), pictor reprezentativ pentru spiritul românesc.
Sursă foto: Cristian UNGUREANU
Niciun comentariu