Marti, 29 noiembrie a.c., intre orele 18.00 si 20.00, la Muzeul Universitatii va avea loc masa rotunda “Memoria spatiului academic” la care vor participa fosti si actuali profesori universitari ai Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi. Aceasta se inscrie in seria de evenimente realizate cu prilejul “Zilelor Muzeului Universitatii”.

“Aceasta masa rotunda «Memoria spatiului academic» reprezinta o concretizare a unei initiative venite din sfera celor care s-au ocupat de a lungul timpului de istoria Universitatii si ea presupune recuperarea acelor elemente de memorie individuala care atesta evolutia institutiei si destinele unor mari profesori, care nu sunt consemnate la nivel oficial. Noi ne propunem sa captam si sa inregistram aceste marturii, invitand profesori  venerabili, actualmente pensionari, care au activat decenii in cadrul universitatii, sa ne vorbeasca despre intamplari la care au fost parte, sau despre magistrii care i-au marcat si format. Este un proiect prin care noi incercam sa restituim, sa redam publicului interesat, fragmente de viata care altfel nu ar putea fi cuantificate”, a declarat conf.univ.dr. Bogdan-Petru Maleon, directorul Muzeului Universitatii.

Tot marti, de la ora 11.00, va avea loc deschiderea Muzeului Civilizatiei Cucuteni, urmata, in intervalul orar 16.00-18.00, de vernisajul  noii colectii a Muzeului Academic si prezentarea ultimelor aparitii editoriale.

“Toate aceste materiale, de la masa rotunda dar si comunicarile de la Simpozion, se vor regasi in publicatia muzeului. Muzeul va avea o revista anuala care se va numi «Historia Universitatis Iassiensis», in care vor fi publicate studii de istorie a invatamantului superior, academic european si nu doar din Iasi, studii de biblioteconomie si de muzeologie cu specific academic. Va fi o publicatie care va inregistra eforturile  stiintifice intreprinse in cadrul muzeului, deoarece acesta nu va fi doar un spatiu de expunere ci va reprezenta si un nucleu de cercetare, va fi o reconstituire in adancime a istoriei universitatii. Site-ul  Muzeului Universitatii  va rezerva in acest sens o surpriza, noi vom oferi, pe site, o baza de date foarte importanta, la dispozitia cercetatorilor”, a explicat conf.univ.dr. Bogdan-Petru Maleon, directorul Muzeului Universitatii.

Muzeul Universitatii cuprinde doua muzee, cel de istorie a UAIC: “Muzeul Academic”, care a fost deschis  anul trecut pe 26 octombrie, si “Muzeul Civilizatiei Cucuteni” a carui deschidere se realizeaza in acest an in cadrul “Zilelor Muzeului Universitatii”. Acesta din urma, contine si unele exponate din colectia  „Fundatiei Cucuteni pentru Mileniul III”.

Laura-Elena Bejinariu