(GENERAL, 18.00) „CUZA” – PROMOVARE – PORTI DESCHISE / Universitatea  „Alexandru Ioan Cuza” organizeaza, in premiera, Zilele Portilor Deschise.
(CUZANET, Iasi, 28 aprilie) – Pentru prima data, in perioada 11-16 mai a.c., conducerea Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” va organiza Zilele Portilor Deschise. Evenimentul face parte din programul de promovare a institutiei iesene si este dedicat elevilor de liceu, interesati de continuarea studiilor la UAIC. In felul acesta, potentialii candidati vor putea vizita fiecare facultate de la „Cuza”, prin intermediul unui tur ghidat al universitatii. De asemenea, acestia vor putea participa la cursuri demonstrative organizate cu aceasta ocazie, sau la laboratoare de studiu si dezbateri de specialitate din cadrul facultatilor. Spre deosebire de celelalte facultati, Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice mai organizeaza, pe linga astea, si o intilnire cu membrii asociatiilor studentesti din facultate.
Evenimentul va incepe luni,  11 mai a.c., si va dura pina pe 14 mai, fiind continuat cu cea de-a X-a editie a Salonului Ofertelor Academice./ Lina Vdovii