Membrii Societății Studenților Farmaciști Ieșeni (SSFI) de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) organizează, vineri, 22 aprilie a.c., începînd cu ora 17.00, prima ediție a concursului „Color Run”. Startul evenimentului va fi dat de pe stadionul „Emil Alexandrescu”, iar traseul, de doi kilometri, se va încheia la Casa de Cultură a Studenților. Evenimentul este organizat în cadrul festivalului FEstudIS.

„Întrucît studenții, în ultima perioadă, au arătat un dezinteres total față de proiectele desfășurate de societățile studențești, ne-am gîndit să organizăm ceva nou și inedit, pentru a le capta atenția. Evenimentul a luat amploare mult mai mare decît ne așteptam, momentan sînt cam 1.000 de persoane interesate. Încercăm să fim cît mai pregătiți și mai organizați. Scopul acestui cros este de promovare a mișcării în rîndul studenților”, a precizat Loredana Elisabeta Musteață, coordonatorul Departamentului de Sănătate Publică al SSFI.

Premiile acordate vor consta în obiecte hand made realizate în cadrul SSFI, dar vor exista și alte premii surpriză pe care organizatorii le-au pregătit pentru participanți. Taxa de participare la cros este de 5 lei.

Sursă foto: wwww.nuttersrestaurant.co.uk