Miercuri, 7 noiembrie, în Aula „George Emil Palade” de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore. T. Popa” din Iași (UMF) criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu a susținut conferința „Eminescu și noi”. În cadrul manifestării s-a discutat despre personalitatea și opera eminesciană, într-o viziune inedită a criticului. La conferință au fost prezenți rectorul UMF, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, dar și foarte mulți profesori și studenți mediciniști.
Evenimentul a început cu un discurs scurt, aparținînd moderatorului, dr. Richard Constantinescu, care a precizat că este o onoare să-l aibă alături pe criticul Alex Ștefănescu, în cadrul seriei conferințelor inițiate la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Și rectorul UMF, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, și-a exprimat, în fața publicului, bucuria de a-l avea ca invitat la UMF pe Alex Ștefănescu, apoi a citat o scurtă caracterizare pe care însuși criticul și-a întocmit-o: „Sînt bucovinean (deşi m-am născut la Lugoj, unde părinţii mei s-au aflat temporar). Sînt sentimental şi delicat (deşi am 1,87 m înălţime şi cu mult peste 100 de kilograme). Sînt necomunist, din naştere şi irevocabil (deşi am fost membru al PCR). Fac critică literară (deşi scriu mai bine decît autorii asupra cărora mă pronunţ). Am mulţi prieteni (deşi iubesc singurătatea). Am mulţi duşmani (deşi sunt o fire generoasă şi îngăduitoare). Muncesc cu seriozitate şi mă ţin întotdeauna de cuvînt (deşi trăiesc în România). Sînt mai cunoscut decît fraţii mei, Sanda şi Florin (deşi ei au mai multe calităţi decît mine). O iubesc exclusiv pe soţia mea, Domniţa (deşi îmi plac toate femeile)”.
„Puțini l-au citit pe Eminescu în întregime”
Criticul Alex Ștefănescu a început conferința prin a spune că timp de patru-cinci ani a citit toate poeziile lui Eminescu și a scris o carte în care a analizat toate poemele. „Mulți m-au întrebat de ce scriu despre Eminescu, pentru că au scris atîția de-a lungul timpul, iar eu le spun că mulți au vorbit despre el, dar puțini l-au citit în întregime. George Călinescu a scris despre el, dar nu l-a citit atent, ci a scris pentru plăcerea spectacolului. De altfel, Garabet Ibrăileanu este singurul care citit și l-a înțeles total pe Eminescu”, a apreciat Alex Ștefănescu.
De asemenea, criticul a vorbit și despre ideea conform căreia Eminescu ar fi un poet demodat, susținînd că „Eminescu nu este depășit, noi suntem depășiți. Principala deosebire dintre Eminescu și noi e că noi trăim urît, iar cauza este renunțarea la ritualuri, pentru că totul s-a simplificat într-un mod care ne urîțește”.
Alex Ștefănescu a povestit apoi despre geniul lui Mihai Eminescu, subliniind că singurii care i-au putut observa această latură au fost Titu Maiorescu și Veronica Micle. Aceasta, deși părea frivolă, a reușit să vadă geniul eminescian, iar motivul pentru care s-a sinucis a fost acela al resemnării în fața vieții. „Veronica Micle, marea dragoste a lui Mihai Emiescu, s-a confesat fiicei ei, căreia i-a spus: «După ce-ai fost iubită de un geniu, ce altceva poți să mai aștepți de la viață»”, a relatat Alex Ștefănescu, considerînd că acesta este, de fapt, răspunsul la gestul extrem la care femeia a recurs.
Un alt aspect pe care criticul literar l-a surprins a fost cel legat de cunoașterea perfectă a limbii române și a vocabularului acesteia de către marele poet. „Eminescu cunoștea foarte bine cele peste 200.000 de cuvinte ale limbii române, deși avea puțin peste 20 de ani, dar folosea frecvent doar 800, pentru a fi sigur că era înțeles de toată lumea”.
Raportîndu-se la poeziile mai „slabe” ale poetului, influențate fiind și de naivitatea vîrstei, dar și de momente lipsite de inspirație, criticul a mărturisit că de cîte ori găsește versuri slabe în opera lui Eminescu, se bucură, „fiindcă majoritatea versurilor par a fi scrise de un zeu, iar pe un zeu nu poți decît să-l admiri. Totuși, cînd găsesc versuri cu stîngăcii, am dovada că a fost un om, ca mine, ca alții”.
Conferința s-a încheiat cu acordarea unei plachete oferită de către rectorul UMF criticului Alex Ștefănescu, care să-i amintească de Universitatea de Medicină din Iași și de conferința pe care acesta a susținut-o.
Alex Ștefănescu s-a născut la 6 noiembrie 1947, în Lugoj. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1977. Alături de George Călinescu și Eugen Lovinescu, Alex Ștefănescu este considerat unul din cei mai importanți critici și istorici ai literaturii române. Una din cele mai importante lucrări ale sale este Istoria literaturii române contemporane. Criticul este pasionat de opera lui Mihai Eminescu, motiv pentru care a demonstrat, prin diverse lucrări, că se poate vorbi despre Eminescu în cuvinte simple și idei proaspete.
Niciun comentariu