Centrul de Studii Turce, din cadrul Facultății de Istorie a Universității din București, împreună cu Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează conferința „Între trei imperii: rețeaua consulară a Vechiului Regat (1879-1918)”. Evenimentul se desfășoară pe 4 decembrie, on-line, și constă într-o serie de trei dezbateri. Prima va fi moderată de lect. univ. dr. Adrian-Bogdan Ceobanu, de la Facultatea de Istorie a UAIC, cea de-a doua va fi moderată de conf. univ. dr. Silvana Rachieru, de la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, iar ultima dezbatere va fi moderată de dr. Doru Liciu, șeful Departamentului Arhivelor Diplomatice din cadrul Ministerului de Externe al României. La eveniment vor participa și istorici precum Daniel Cain, de la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, Vitalie Văratic, de la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Andreea Dăncilă Ineoan și Emanuil Ineoan de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, alături de tinerii cercetători Tudor Sclifos, de la Institutul de Istorie din Chișinău, drd. Bianca Moglan și Ștefan Crăciun de la UAIC.
„Conferința, inițiată dintr-un interes special față de istoria diplomației, are ca scop declanșarea unei dezbateri asupra istorie consulatelor României și a unui interes de cercetare pe termen lung a arhivelor consulare. Evenimentul adună împreună istorici din București, Iași, Cluj Napoca și Chisinău, al căror interes major este legat de studiul istoriei diplomației. Din program fac parte istorici cu lucrări de referință în domeniu, al căror interes legat de istoria consulatelor României nu poate decît să fie o dovadă în plus asupra necesității dezvoltării acestui domeniu. Conferința, prima de acest fel, acoperă doar o parte din vasta tematică a rețelei consulare a Vechiului Regat dezvoltată după 1879, prin accentul pe care îl pune pe prezența în cele trei mari imperii vecine – Rusia, Austro-Ungaria și Imperiul Otoman. Ne dorim pe viitor să extindem dezbaterea și către alte zone, pe măsură ce noi cercetări se vor dezvolta în această direcție”, a declarat conf. univ. dr. Silvana Rachieru, directorul interimar al Centrului de Studii Turce de la Facultatea de Istorie a Universității București.
În cadrul celor trei dezbateri vor avea loc discuții pe teme precum: „Din pățaniile unui consul: incidentul Spiru Constantinescu (1895)”, „Geografia simbolică a unei rețele în dezvoltare: consulatele României în Imperiul Otoman”, „Aspecte din activitatea lui Nicolae B. Cantacuzino în calitate de viceconsul al României la Budapesta (1891-1894)”.
Vechiul Regat este numele dat teritoriilor românești înainte ca acestea să fi fost reunite în Regatul României, la 1918. Mai exact, teritoriului format din Moldova și Ținutul Herța (fără Bucovina și Basarabia) Muntenia, Oltenia și Dobrogea, inclusiv Cadrilater. În prezent, nu întregul teritoriu al Vechiului Regat este situat în România. Ținutul Herței, Insula Șerpilor și unele insule dunărene (Tătarul Mic, Tătarul Mare, Daleru Mic, Daleru Mare, Maican și Limba) aparțin astăzi Ucrainei, iar Cadrilaterul se află în componența Bulgariei.
Sursă foto: i1.wp.com/istorie.unibuc.ro
Niciun comentariu