Studenţii de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) au avut posibilitatea joi, 26 martie a.c., să vorbească despre carieră cu antreprenorul ieşean Gabriel Mardarasevici. Întîlnirea a avut loc în Aula Magna „Mihai Eminescu”, ora 16:00.
Conferinţa „De ce antreprenoriat?” s-a adresat studenţilor de la mai multe facultăţi, printre care Biologie, Chimie, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA), Fizică, Litere, Matematică și Psihologie și Științele Educației.
Speakerul conferinţei a ales să poarte un dialog liber cu studenţii, fără să-i plictisească cu o prezentare formală. Gabriel Mardarasevici le-a spus studenţilor cum şi-a construit cariera de antreprenor, descriind etapele pe care le-a parcurs pentru a obţine acest lucru. A început cu o carieră în calitate de cadru didactic la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi, a căutat apoi un al doilea job, part-time, după care a început să cunoască mediul de business şi a crescut treptat. „Ce pot să vă spun, după 25 de ani de exerciţiu de după facultate, este că orice activitate din studenţie, făcută cu interes, cu pasiune şi unde am participat efectiv, şi-a regăsit un loc în cariera mea ulterioară. Depinde de competenţele fiecăruia de ceea ce veţi face după faculate, depinde de condiţiile de piaţă din momentul acela, dar trebuie să ţineţi minte să faceţi totul cu pasiune”, a adăugat spekerul.
Gabriel Mardarasevici consideră că în România există un moment, o stare de fapt, începută încă în 1990, în care dacă te apuci să faci o gogoşerie, o firmă de IT sau una de web design se poate reuşi. „Puteţi reuşi dacă vă înconjuraţi de oameni pregătiţi, acordînd foarte mult timp acelui lucru şi evident avînd foarte multă răbdare cu voi înşivă şi cu cei din jurul vostru”, a completat antreprenorul.
De asemenea Gabriel Mardarasevici a menţionat şi cîteva abilităţi importante pe care acesta le caută, le aşteaptă de la angajaţii săi. „De ani de zile, de cînd sînt angajator, cred că atitudinea este cel mai important atribut la care mă uit în momentul în care iau un colaborator în firmă. Nu caut întodeauna exeperienţa şi expertiza anterioară şi foarte rar mă uit la ce facultate a terminat potenţialul angajat”, le-a spus speakerul studenţilor. Acesta şi-a încheiat discursul spunînd studenţilor că dacă sînt atenţi la condiţiile pieţei, dacă fac lucrurile cu pasiune, dacă lucrează pe obiective şi valorifică orice oportunitate care apare, atunci cu siguranţă pot reuşi în a-şi construi o carieră.
A urmat apoi o serie de întrebări din partea publicului. Studenţii prezenţi, în special cei de la alte spacializări decît FEAA, au dorit să afle cum pot ajunge la angajatorii de top în domeniul antreprenoriatului. În acest sens Gabriel Mardarasevici a afirmat că „Este mult mai uşor să găseşti un loc de muncă acum, decît era în perioada 1990-2000, chiar dacă este mult mai mare concurenţa.”
Conferinţa a fost organizată în cadrul proiectului POSDRU „Studenții de azi, profesioniștii de mîine”. Studenţii care sînt înscrişi în acest proiect au posibilitatea, pe lîngă participarea la conferinţe legate de carieră, să beneficieze de consiliere generică şi specifică, dar şi de vizite în companii de profil, specifice meseriei pe care şi-au ales-o.
Niciun comentariu