(GENERAL, 15.00) CONCURS – FOTO – VOLUNTARI / Concurs foto organizat in cadrul Saptaminii Nationale a Voluntariatului.

(CUZANET, Iasi, 20 aprilie) – Asociatia Studentilor si Absolventilor de Asistenta Sociala (ASALT) de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” organizeaza, in cadrul Saptaminii Nationale a Voluntariatului (SNV), un concurs de fotografie. Inscrierile se fac pina pe 22 aprilie a.c., iar cerinta adresata participantilor este accea de a imortaliza o activitate, persoana sau eveniment din cadrul SNV 2010. "La acest concurs pot participa toti tinerii care au talent si prezinta interes pentru fotografie, creativitate si originalitate. De asemenea vor fi si premii date celor mai buni 3 participanti. Acestea constau in carti, diplome si albume foto" , a declarat George-Cristian Dorus, presedintele ASALT.

Numarul de participanti este nelimitat, insa acestia trebuie sa fie voluntari in cadrul unei organizatii si sa respecte regulile impuse pentru fotografii: rezolutia fotografiilor trebuie sa fie minim de 3 megapixeli, dimensiunea fisierului trimis la adresa george_d86@yahoo.com de maxim 3 megabytes. Numele fotografiei va fi de genul: numele ipostazei si numele participantului. Jurizarea fotografiilor si anuntarea castigatorilor se va face in perioada 23-24 aprilie a.c., de catre organizatori si specialisti in domeniul fotografic. Pe data de 25 aprilie va avea loc o expozitie cu cele mai bune fotografii la Expovoluntar, targul ofertelor de voluntariat de pe Bld.Stefan cel Mare.

Concursul este in acest an la prima editie. Saptamina Nationala a Voluntariatului a debutat ieri, 19 aprilie a.c., si se va incheia la data de 25 aprilie a.c. / Diana Nistor