(GENERAL, 9.00) UMF – SSMI – FOTOMARATON / Societatea Studentilor Medicinisti Iasi a dat startul inscrierilor pentru Fotomaraton.
(CUZANET, Iasi, 10 noiembrie) – Studentii medicinisti vor putea participa si anul acesta la concursul fotografic “Fotomaraton”, organizat de Societatea Studentilor Medicinisti Iasi (SSMI). Cea de-a treia editie a evenimentul se va desfasura sambata, 13 noiembrie 2010.
Anul acesta, participantii vor primi cinci teme, pe care vor trebui sa le materializeze in fotografii in timp de patru ore, urmand ca cele mai bune sa fie premiate si expuse in cadrul Zilelor Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” Iasi (UMF).
“Nu am stabilit inca ora, dar probabil va fi in jur de 9.00-10.00. Sambata dimineata vom afla cele cinci teme si ii vom astepta la sediul SSMI din cadrul UMF cu aparatele foto pentru a-i trimite la vanatoare de poze. Apoi vom alege, iar pentru fiecare tema, cele mai frumoase vor primi premii care inca nu s-au stabilit, dar vor fi surpriza. Va fi foarte distractiv, iar cele mai reusite vor fi expuse in cadrul Zilelor UMF”, a precizat Graziela Biter, organizator al proiectului si secretar general al SSMI.
Inscrierile au inceput ieri, 9 noiembrie a.c. si vor continua pana la sfarsitul saptamanii.
Anul trecut, tema pricipala a maratonului fotografic a fost arhitectura orasului Iasi, iar cele mai sugestive poze au fost alese de specialist in domediu pentru a fi expuse ulterior spre vanzare in scopuri caritabile in incinta UMF Iasi. / Andra Petrariu, Andreea Marosac
Niciun comentariu