Studenţii masteranzi din anul al II-lea de la Departamentul de Marketing şi Comunicare în Afaceri din cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA), în colaborare cu Fundaţia „Salvaţi Copiii” organizează concertul caritabil de muzică populară „Dăm viaţă viselor”. Evenimentul va avea loc pe data de 27 mai a.c. în Aula Bibliotecii Central Universitare „Mihai Eminescu” din Iași, iar banii strînşi din vînzarea biletelor vor fi donaţi pentru a ajuta copiii care provin din medii defavorizate.
„Noi colaborăm cu «Asociaţia Salvaţii Copiii», iar toate donaţiile ce vor fi strînse în cadrul acestui eveniment vor fi acordate proiectului «Şcoală mobilă», proiect prin care sunt ajutați copiii care provin dintr-un mediu nefavorabil, oferindu-le servicii educaţionale stradale”, a declarat Alexandru Coca, reprezentant al departamentului de promovare din cadrul proiectului.
Concertul de muzică tradiţională va fi prezentat de Olimpia Iacob, iar publicul prezent îi va putea urmări pe cunoscuții interpreţi Sofia Vicoveanca, Alexandru Brădăţan, Grigore Gherman, Dan Doboş şi Maria Şalaru.
De asemenea, pe parcursul spectacolului invitaţii vor asista la o suită de dansuri tradiţionale moldoveneşti prezentate de Ansamblul de dansuri „Ca la noi” din Bacău.
Accesul în sală se va face în baza unui bon de donaţie, al cărui preț poate varia între 30 și 50 de lei, în funcţie de locul în sală.
Biletele se pot achiziţiona de la Librăria Cărtureşti din Iulius Mall sau de la organizatori.
Sursă foto: www.opiniatimisoarei.ro
Niciun comentariu