În perioada 13-16 decembrie, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE) din Iași, împreună cu Asociația „Artiști în Mișcare” organizează cea de-a 10-a ediție a concursului sportiv „Artiști în mișcare”. Evenimentul va avea loc în Sala de Sport a UNAGE și include competiții de volei, tenis de masă și badminton.
În prima zi va avea loc competiția de tenis de masă, a doua zi cea de badminton, iar în cea de-a treia zi, concursul de volei. La această ediție vor participa în jur de 100 de studenți de la UNAGE și de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, dar și artiști consacrați, profesori și absolvenți.
Concursul sportiv se va încheia pe 16 decembrie, cu o gală în cadrul căreia va evolua Ansamblul de percuție al UNAGE, Grupul Mira, Grupul Floralia. De asemenea, vor participa invitați speciali precum, prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, rector al UNAGE și conf. univ. dr. Adrian Stoleriu, decan al Facultății de Arte Vizuale și Design, UNAGE.
„Proiectul «Artiştii în mişcare» trebuie să fie un îndemn pentru toţi studenţii, aparţinînd oricărei instituţii de învățămînt superior, de a-şi face timp în programul preocupărilor profesionale sau individuale pentru un tip de mişcare fizică, singurul medicament sănătos pentru fortificarea psiho-fizică a individului. Organizatorii îşi propun să continuie proiectul cu o frecvenţă anuală, stimulînd astfel atragerea şi impulsionarea participării în număr tot mai mare a studenţilor UNAGE în activităţi sportive cît mai diverse”, a declarat conf. univ. dr. Ana Cristina Leșe, coordonatoarea proiectului.
Proiectul „Artiști în mișcare” a fost inițiat în 2014, la inițiativa conf. univ. dr. Ana Cristina Leșe și cuprinde o serie de competiții sportive, care au ca scop evidențierea ideii că mişcarea fizică este şi ea o artă și că e important ca oricine să facă sport, indiferent de domeniul de activitate.
Credit foto: Ana Cristina Leșe
Niciun comentariu