Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEEA) de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, în perioada 5 – 19 noiembrie 2018, Caravana FEAA. Voluntarii Departamentului Media al facultății, însoțiți de profesori universitari, vor susține prezentări în fața elevilor claselor a XI-a şi a XII-a în peste 20 de orașe și 50 de licee din regiunea Moldovei.
Organizatorii își propun să ajungă cu Caravana FEAA în Suceava, Botoșani, Bacău, Piatra Neamț, Roman, Pașcani, Bîrlad, Fălticeni, dar și in Iasi, acestea fiind doar cîteva dintre orasele în care se va desfășura proiectul de prezentare.
„Studenții, însoțiți de cadre didactice ale facultății, îi vor informa într-un mod interactiv pe viitorii studenți despre procedura de admitere a facultății, viața de student, specializările pentru care pot opta, oportunitățile de voluntariat din cadrul campusului și informații despre posibilitățile de angajare. Aceasta este prima etapă a informării elevilor cu privire la oferta educațională a facultății. În etapa următoare, aceștia sînt invitați să ia parte la proiectul Zilele Porților Deschise. Un alt aspect foarte important este faptul că, în urma interacțiunii cu studenții voluntari ai Departamentui Media al FEAA, elevii reusesc să își identifice sau să își orienteze acțiunile spre aspectele pe care le consideră importante în viitoarea carieră”, a declarat Anca Elena Lungu, coordonator de proiecte în Departamentul Media.
Este al cincilea an consecutiv în care are loc Caravana FEAA. În 2017, evenimentul s-a desfășurat în perioada 14 – 25 noiembrie și au fost vizitate mai puține licee decît anul acesta, deoarece nu toate instituțiile au fost de acord cu desfășurarea evenimentului.
Sursă foto: feaa.uaic.ro
Niciun comentariu