Joi, 9 decembrie, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași s-a desfășurat festivitatea de deschidere a Zilelor Universității, care se desfășoară, în acest an, în perioada 9-11 decembrie. Ceremonia a marcat împlinirea a 142 de ani de excelență în educația medicală și doi ani de reziliență și de eforturi ale membrilor UMF în pandemie. Au fost prezenți miniștrii Educației și Sănătății, profesori de la UMF, reprezentanți ai celorlalte universități ieșene, reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, precum și un reprezentant al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Evenimentul, prezentat de Alexandra Strugariu, studentă în anul IV, a început la ora 10:00, cu intonarea imnului „Gaudeamus Igitur”. Rectorul universității, prof. dr. Viorel Scripcariu, a deschis apoi ceremonia, prezentînd obiectivele pe care universitatea și le-a propus. „În primul rînd, vom încerca să demarăm procesul de reformă curriculară, pe care l-am propus. De asemenea, vom face tot posibilul de a asigura în continuare un act educațional de calitate, act educațional care ne-a adus renumele de UMF cu educație recunoscută atît la nivel național, cît și internațional. Din punct de vedere al cercetarii, vom îmbunătăți infrastructura de cercetare”, a subliniat acesta.
Au susținut, apoi, cîte un scurt discurs ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, prezenți la festivitate prin intermediul platformei ZOOM. Atît ministrul Educației, cît și cel al Sănătății au apreciat activitatea UMF Iași, care, potrivit ministrului Sorin Cîmpeanu, se distinge „prin academismul său ca un adevărat pol în arealul universităților de profil, atît la nivel național, cît și internațional”. Alexandru Rafila a oferit o perspectivă optimistă, afirmînd că „ viitorul este al universităților de medicină și farmacie, pentru ca România să beneficieze de profesioniști din domeniul sănătății care să rezolve principalele probleme legate de accesul la servicii medicale de calitate al cetățenilor din țara noastră”.
Prof. univ. dr. Ioana Grigoraș, președintele Senatului UMF, le-a mulțumit atît profesorilor, cît și studenților, pentru efortul depus în perioada pandemiei. „Dacă și anul trecut vă vorbeam despre responsabilitatea socială pe care noi, formatorii și lucrătorii în sănătate, o avem în societate, anul acesta vreau să vă mulțumesc. Să vă mulțumesc tuturor lucrătorilor din universitate pentru dăruirea și profesionalismul cu care am făcut față tuturor provocărilor, pentru adaptabilitatea la noile realități ale procesului de învățare și pentru că împreună am reușit să dovedim că sîntem o organizație puternică, vie și adaptabilă”.
La sărbătoarea UMF au fost prezenți și prorectori ai universităților ieșene – prof. univ. dr. Florin Brânză, prorector la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, prof univ. dr. Liviu Dan Miron prorector la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași și conf. univ. dr. Cristian Nicolae Ungureanu, prorector la Universitatea Națională de Artă „George Enescu” din Iași.
Din partea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, UMF a primit o diplomă de excelență în educația și cercetarea medicală, în semn de apreciere „pentru cultivarea gîndirii libere, a democrației academice și continuarea îndelungatei tradiții a învățămîntului universitar, medical și farmaceutic românesc”. În aceeași notă, UMF a oferit celorlalte universități, prin reprezentanții prezenți la ceremonie, cîte o diplomă de recunoștință.
Zilele UMF sînt marcate, în acest an, printr-un program complex, care cuprinde prelegeri științifice și culturale, Zilele Educației Medicale organizate de către studenți, ceremonii de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa și lansări de carte.
Niciun comentariu