Miercuri, 18 noiembrie, pianistul Ion Baciu Jr. este invitatul Universității de Arte „George Enescu” din Iași (UAGE), la atelierul „Acompaniamentul în Jazz”. Evenimentul va avea loc în Sala Studio Muzică de Cameră, începînd cu ora 10.00. Intrarea este liberă, iar manifestarea va fi moderată de lect. univ. dr. Dan Spînu.
„Scopul workshop-ului este de a pune în dialog tinerii muzicieni din Iaşi cu un artist reprezentativ al jazz-ului din România, Ion Baciu Jr., de a le deschide, astfel, noi orizonturi de cunoaştere şi înţelegere în domeniul muzicii”, a declarat prof. univ. dr. Romeo Cozma, coordonator al evenimentului. Cadrul didactic a mai precizat că publicul ţintă îl reprezintă tinerii pasionaţi de jazz şi de muzică improvizată din Centrul Universitar Iaşi.
Ion Baciu Jr. este unul dintre cei mai cunoscuţi pianişti români de jazz. A cîntat atît alături de marii muzicieni din spaţiul românesc (Dan Mândrilă, Aura Urziceanu, Anca Parghel, Johnny Răducanu), cît şi de cei ai lumii, precum Toots Thielemans, Jerry Bergonzi și alții. Momentan, acesta este stabilit în Suedia.
de Maria-Mihaela RUDENCO
Sursa foto: stiri.tvr.ro
Niciun comentariu