Vineri, 15 aprilie, s-a stins criticul și istoricul literar Nicolae Crețu (1941-2022), fost profesor la Catedra de literatură română a Facultății de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. 

Nicolae Crețu a fost specializat în literatura română a secolului al XX-lea și în teoria literaturii și a abordat în sălile de curs, dar și publicistic teoretizarea discursului public. „Acum două săptămîni ieșea în oraș. Ieri vorbea, vizibil slăbit, despre cărți”, a spus prof. univ. dr. Bogdan Crețu, directorul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române, filiala Iași, care i-a fost student.

De-a lungul vieții, profesorul Nicolae Crețu a publicat eseuri, cronici și studii în „Iaşul literar”, „Anuarul de lingvis­tică şi istorie literară” (Iaşi), „Cronica”, „România literară”, „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, „Arlechin”, „Analele ştiinţifice ale Universităţii «Alexandru Ioan Cuza»”, „Dialogue” (Montpellier), „Dacia literară”, „Timpul” și „Ziarul de Iași”.

Printre lucrările al căror autor este se numără Melanges a la memoire de Louis Michel (în colaborare, 1979); Textes litteraires roumains (în colaborare, 1979); Cunoaștere. Creativitate. Comunicare (1981); Constructori ai romanului (1982); Relații româno-polone (în colaborare, 1995); Actes. Journees de la francophonie (în colaborare, 1996-1998); O întîlnire astrală. Centenar Lucian Blaga – Ion Barbu (în colaborare, 1997); Studia antiqua et archaeologica (1998); Auteurs europeens du premier XX-e siecle (în colabo­rare, 2002); Studii de slavistică (în colaborare, 2002); Limba şi literatura română în spaţiul etno-cultural daco-românesc şi în diaspora (în colaborare, 2003).

Sursă foto: www.futuroinsieme.wordpress.com