Clubul de Muzică „Richard Oschanitzky” de la Casa de Cultură a Studenților Iași, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, organizează cea de-a doua ediție a Video Music Show. Evenimentul va fi transmis online, pe Facebook și pe YouTube, pe 28 aprilie, începînd cu ora 20.30.
Video Music Show își propune să-i aducă în atenția publicului pe tinerii muzicieni compozitori și interpreți din Iași. Proiectul este coordonat de Romeo Cozma, Dan Spînu și Teodor Amarandei. Invitații speciali ai acestei ediții sînt Cătălina Gorgu, Teo Humă, Bavardage Band și Teodor Amarandei & Friends.
„Seria de evenimente Video Music Show a fost concepută ca o alternativă la stagiunea studențească a Clubului de Muzică «Richard Oschanitzky» de la CCS Iași, cînd accesul spectatorilor în săli a fost interzis din cauza pandemiei. În aceste condiții, am fost nevoiți să transferăm activitățile tinerilor muzicieni în mediul virtual, oferindu-le șansa de a păstra legătura cu publicul prin organizarea de spectacole muzicale transmise online”, a declarat Romeo Cozma, unul dintre coordonatorii proiectului.
Prima ediție a Video Music Show a avut loc pe 18 noiembrie 2020. Recitalurile din acest proiect se adresează unui public larg, cu un repertoriu accesibil cuprinzînd creații originale și piese standard din genurile pop, rock, blues și jazz.
Clubul de muzică „Richard Oschanitzky” a fost înfiinţat în 1979 de către Romeo Cozma, Alex Vasiliu şi Victor Huminic. Membrii erau muzicieni de jazz sau pasionaţi ai genului, majoritatea studenţi. De-a lungul timpului, clubul a descoperit, a format şi a promovat tineri muzicieni reprezentativi pentru arta studenţească, precum Maria Răducanu, Teodora Enache, Mihai Trăistariu, Julia Jianu, Mirela Boureanu Vaida, Alina Mavrodin și Daniela Cojocaru.
Sursă foto: www.ziaruldeiasi.ro
Niciun comentariu