Duminica, 28 octombrie, incepand cu ora 13:00, aproximativ 400 de tineri din 20 de organizatii studentesti vor participa la ecologizarea Rezervatiei de pe Dealul Repedea, din Iasi.
Actiunea de ecologizare face parte din proiectul „Vreau o tara ca afara”, coordonat de Asociatia Tinerilor Ieseni (ATI). Colectarea selectiva a deseurilor se face prin sprijinul tinerilor cu oportunitati reduse si-al copiilor provenind din centre de plasament, care vor fi inclusi in echipe. Voluntarii vor pleca la ora 12.00 din parcarea Casei de Cultura a Studentilor si din Campusul „Tudor Vladimirescu”, spre zona pe care o vor curata.
Este al doilea an de desfasurare a proiectului, iar obiectivele asumate se refera la promovarea voluntariatului, a lucrului in echipa si intelegerea notiunii de cetatean european.” Ne dorim sa tragem un semnal de alarma asupra spatiilor murdare si cat mai multa lume sa se implice in activitati de responsabilizare sociala” a precizat presedintele ATI, Ciprian Chelariu.”
O alta actiune din proiectul „Vreau o tara ca afara” s-a desfasurat in luna august a.c., cand 30 de persoane au participat la ecologizarea zonei Masivului Rarau. Proiectul este finantat prin programul „Tineret in Actiune”, implementat de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului in perioada 2007-2013.”
Angela Flocea
Niciun comentariu