(GENERAL, 16.00) CUZA – CIPO – STAGII PRACTICA / Incep stagiile de practica din cadrul campaniei impotriva lipsei de experienta din CV.

(CUZANET, Iasi, 1 mai) – 134 de studenti ai Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iasi vor face in luna mai a.c. stagii de practica de trei saptamani intr-una din cele 30 de firme si organizatii partenere ale proiectului „Stagii de pregatire practica si activitati de stimulare a insertiei pe piata muncii pentru studenti si absolventi”.

In prima etapa a proiectului, 254 de studenti au participat la traininguri pentru managementul carierei in perioada februarie-aprilie a.c. Acestia trebuie sa depuna pana marti, 4 mai a.c., ora 16.00 la sediul Centrului de Informare Profesionala, Orientare in Cariera si Plasament (CIPO) Iasi un dosar. „Acesta trebuie sa contina un CV si o scrisoare de intentie refacute in urma trainigurilor si un proiect de practica, ce va contine un scop, un set de obiective, o lista de activitati (si eventual resurse necesare, daca este cazul) – privitoare la stagiul de practica pe care doresc sa il desfasoare. Acest proiect de practica va avea un caracter orientativ, insa va oferi comisiei de selectie informatii referitoare la abilitatile studentilor de a-si stabili obiective si de a va face un plan concret si coerent, precum si la gradul de implicare in propria formare profesionala)”, a mentionat Ana-Maria Dobos, responsabil cu promovarea proiectului.

Din cei 254 de studenti care au participat in prima etapa a proiectului, doar 134 vor fi selectionati pe baza dosarelor realizate in urma trainingurilor si in urma unor interviuri  pentru a participa la stagiile de practica.“Nu toate organizatiile de primire vor face interviu, ci doar unele (cele care doresc); interviurile vor avea loc in prima jumatate a lunii mai, conform unei programari facute de tutorii din facultati impreuna cu cei din firme si organizatii; calendarul interviurilor va fi complet pe data de 4 mai”, a mai adaugat Ana-Maria Dobos. Cel mai probabil, primii studenti vor incepe practica dupa data de 10 mai a.c.

Proiectul “Stagii de practica si activitati de stimulare a insertiei pe piata muncii pentru studenti si absolventi” este realizat pentru o mai buna adaptare la cerintele pietei muncii. Acesta se adreseaza studentilor de la toate cele 15 facultati ale Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC). Proiectul este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, avand o valoare totala de peste 1,8 milioane de lei. Costurile sunt acoperite de finantatori in proportie de 98%, iar de UAIC restul de doua procente. / Ioana Stoian