Contracte de cazare din căminele studenţeşti din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) pentru anul universitar 2017-2018 au fost modificate comparativ cu cele din anii trecuţi. Astfel, în articolul 9 din contract a fost introdus un punct în care se menţionează că în cazul persoanelor care întîrzie cu plata taxei de cazare cu mai mult de cinci zile lucrătoare, proprietarul, adică Universitatea, va proceda la rezilierea contractului şi la evacuarea silită din spaţiul locuit. Această regulă a fost introdusă odată cu schimbarea sistemului de contabilitate folosit de administrația căminelor studențești.
„Această regulă a existat dintotdeauna, doar că nu era atît de precisă ca acum. E adevărat, am avut probleme în fiecare an cu diferiţi studenţi care nu-şi plăteau cazarea şi noi eram nevoiţi să batem pe la uşi ca să le cerem banii. Implementarea acestei norme s-a realizat doar pentru a-i atenţiona şi pentru a-i face pe studenţi conştienţi de situaţie. Vom discuta şi la sedinţele cu şefii căminelor acest aspect mai pe îndelete”, a declarat Gabriela Mihaela Rameder, administrator financiar al Căminului C2 din Complexul studenţesc „Tîrguşor -Copou”.
Măsura a fost adoptată pentru a mai reduce din potenţialele incidente cu studenţi care nu-și plătesc la timp sau chiar deloc taxele de cazare în căminele de la UAIC.
Tarifele de cazare în căminele studenţeşti de la UAIC se stabilesc în funcţie de cheltuielile raportate la un loc de cazare şi în funcţie de gradul de confort din fiecare cămin studenţesc. Astfel, sumele pornesc de la 120 de lei pentru un loc de cazare pe lună şi pot ajunge pînă la 500 de lei lunar.
Sursă foto: www.opiniastudenteasca.ro
Niciun comentariu