Studenții din căminul C3, aflat în campusul din Târgușor Copou, au cerut ajutorul conducerii administrative a UAIC, la ședința Consiliului Administrativ pentru Problemele Social Studențești (CAPSS) de luna aceasta, pentru amenajarea unui părculeț în jurul campusului.

Șeful de cămin C3, din Tîrgușor-Copou, Robert Andrei Croitoriu, a prezentat la ședință principalele probleme din campus, dar și cerințele studenților, cum ar fi montarea unor plase pentru insecte la geamurile sălilor de lectură, amenajarea unui suport pentru documente poștale sau amplasarea unor oglinzi. Conducerea administrativă a universității a spus că va găsi soluții pentru aceste cereri pe parcursul acestui semestru.

Studenții au venit cu ideea amenajării unui parc încă de la începutul anului, cînd au constatat că toate campusurile au amenajate mini-parcuri, mai puțin cel din Târgușor-Copou.

„În principal trebuie obținută o aprobare de la conducere (rector, conducerea adimistrativă). Proiectul este nou, detaliile logistice nu sînt încă stabilite deoarece trebuie avut în vedere mai multe aspecte, cum ar fi spațiul și finanțarea. Acum s-au luat în considerare, cu o durată de rezolvare mai redusă, problemele urgente ale studenților precum: dotarea sălilor de lectură cu plase pentru țînțari, dotare cu oglinzi la intrarea în cămin și cutii poștale pentru fiecare etaj”, a declarat Robert Andrei Croitoriu, șeful căminului C3 din Târgușor-Copou, student în anul al III-lea, la Facultatea de Drept de la UAIC.

Conducerea administrativă a Universității va încuraja ideea studenților din campusul din Târgușor-Copou doar atunci cînd va vedea un proiect bine pus la punct, pentru a putea discuta detaliile.

„Acesta este un comitet de inițiativă, iar noi sîntem de acord cu ceea ce vor studenții să realizeze, însă este firesc să depună și un proiect palpabil. Dacă vor să pună copăcei să vorbim cu un specialist, poate avem nevoie de aprobarea cuiva, sau nu”, a declarat ec. jr. Bogdan Eduard Pleșcan, director administrativ al UAIC

Studenții speră ca pînă la sfîrșitul anului universitar 2014/2015, proiectul le va fi aprobat de conducerea UAIC, astfel încît la începutul anului universitar 2015/2016 să se poată bucura de părculeț.

Sursă foto: ringling.edu