Pînă pe 22 octombrie, studenții înmatriculați la ciclul licență și proaspăt absolvenții promoției 2020 de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași își pot depune candidatura pentru bursa de excelență „Sfîntul Dumitru”.
Pentru înscriere, studenții vor trebui să depună acte care să dovedească performanța academică (adeverințe sau diplome de la concursuri naționale și internaționale, situația școlară din anul universitar precedent), precum și un CV și o scrisoare de intenție în care să-și prezinte planurile de dezvoltare profesională pentru următorii cinci ani. Dosarele se depun în plicuri sigilate, la Secretariatul Prorectoratului pentru probleme studențești și parteneriate cu mediul economic al UAIC, din Corpul A.
Bursa „Sfîntul Dumitru” a fost fondată de prof. univ. dr. Dumitru Oprea, rector al universității în perioada 2000-2008. Aceasta este oferită unui student cu performanțe deosebite, în fiecare an, pe 27 octombrie, de ziua Sfîntului Dumitru, şi reprezintă valoarea dobînzii anuale a sumei de 10.410 euro.
„Am mers și pe o formă de a mă juca cu frumusețea din limba engleză – ten for ten, zece mii pentru cei de nota zece. M-a răscolit istoria Universității, îmi place să mă uit în urmă. Eu mă bucuram de cinci lei ce mi-i dădea bunica atunci cînd plecam toamna la facultate și era o sumă colosală. Am zis să se bucure și copiii care primesc acei cinci lei dați de bunica mea cîndva”, a declarat prof. univ. dr. Dumitru Oprea, fondatorul bursei „Sfîntul Dumitru”.
Anul trecut, cîștigătorul bursei de excelență „Sfîntul Dumitru” a fost Ștefan-Răzvan Bălăucă, student la Facultatea de Informatică și la Facultatea de Fizică, din cadrul UAIC.
Bursele „Sfîntul Dumitru” se acordă anual, din 2010, reprezentînd un gest de recunoaştere și recompensare a excelenţei pe plan academic, a performanței în cadrul competițiilor științifice studențești şi a implicării sociale a studenţilor UAIC.
Sursă foto: www.ziaruldeiasi.ro
Niciun comentariu