(BURSE, 13.00) UTI- AUTOMATICA SI CALCULATOARE- BURSE SOCIALE / Mai multe burse sociale decit anul trecut pentru studentii de la Facultatea de Automatica si Calculatoare.
(CUZANET, Iasi, 15 noiembrie) – La Facultatea de Automatica si Calculatoare (AC) a Universitatii “Gheorghe Asachi” din Iasi s-au acordat pe acest semestru mai multe burse sociale decit in anul universitar precedent. Astfel, spre deosebire de anul universitar 2008-2009 cind s-au acordat 59 de burse, anul acesta s-au acordat 70, cu acelasi cuantum, de 130 de lei si respectiv 150 de RON, dupa cum urmeaza: patru burse pentru cei asistati social, 24 pentru anul I, 13 anul al II-lea, 12 anul al III-lea, 15 anul al IV-lea si doua pentru masteranzi. Suma de 150 de lei le revine studentilor cu media peste 7 , iar cea de 130 RON celor care au sub 7 si maxim doua restante.
In ceea ce priveste criteriile de selectie in primul rand au fost luati in considerare studentii cu dosare medicale, cei proveniti din plasament, cei orfani si in al doilea rand s-a tinut cont de numarul de credite al studentilor, fiecare student care si-a depus dosarul trebuia sa aiba minim 60 de credite pe anul anterior de studiu si venitul lunar, care nu trebuia sa depaseasca suma de lei pe cap de familie, in ultimele trei luni (iulie, august, septembrie a.c.). Perioada de depunere a dosarelor a fost 1-20 octombrie a.c.
“Numar total de cereri pentru bursa sociala a fost de 105, dintre care cinci dosare nu au indeplinit conditiile de selectare pentru acordarea unei astfel de burse. Din cele 100 de cereri au fost alese doar 70, in functie de fondurile pe care le-am avut, de venitul si numarul de credite a fiecarui student. Pentru anul I, s-a trecut direct la criteriul venit, pentru ca ei au intrat la facultate cuu media din liceu si nu am putut avea in vedere creditele. Intentionam ca pentru semestrul al II-lea, sa marim fondurile, pentru a acorda mai multe burse sociale”,a declarat ing. Elena Matcu-Zbranca, secretar sef la Facultatea de Automatica si Calculatoare, UTI.
Prima data de depunere a burselor pe acest semestru este 27 noiembrie, iar atunci banii se vor da pentru lunile octombrie si noiembrie ale acestui an. Pentru a putea primi acesti bani, studentii trebuie sa aiba card la una din bancile: BCR, BRD sau Raiffeisen./ Cristina Barbuta
Niciun comentariu