(BURSE, 17.00) UTI – ELECTROTEHNICA – BURSE SOCRATES / Facultatea de Electrotehnica ofera sapte burse de mobilitate studenteasca Socrates-Erasmus.
(CUZANET, Iasi, 20 octombrie) – Sapte studenti ai Facultatii de Electrotehnica de la Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" Iasi (UTI) vor putea pleca anul acesta la studii in strainatate. Tinerii pot alege una dintre cele 13 universitati partenere din Italia, Franta, Germania, Grecia, Spania sau Portugalia. "O bursa are durata de cel putin trei luni si se desfasoara in cursul semestrului al II-lea al anului universitar 2008 – 2009. Valoare bursei este de 1.500 de euro pentru toata durata stagiului si cuprinde costul transportului si al cheltuielilor de intretinere in strainatate, insemnand cazarea si masa", a precizat prof. dr. ing. Cristian Fosalau. Pentru inscriere, studentii trebuie sa alcatuiasca un dosar care sa cuprinda un curriculum vitae cat mai detaliat si o scrisoare de intentie in care sa explice obiectivele, scopul deplasarii si al activitatilor ce vor fi desfasurate in universitatea gazda, pe baza competentelor acumulate pe perioada studiilor din Romania. Dosarele se pot depune pana luni, 27 octombrie a.c. la ora 14.00, la coordonatorul Socrates pentru Facultatea de Electrotehnica, prof. dr. ing. Cristian Fosalau (etaj IV, Laboratorul de Sisteme Moderne de Masurare). Data interviurilor va fi anuntata dupa terminarea perioadei de inscriere. / Roxana Paveluc
Niciun comentariu