(BURSE, 15.00) UMF – STUDENTI – BURSA DE EXCELENTA/ Medicina a dublat cuantumul burselor de excelenta.

(CUZANET, Iasi, 13 martie) Conducerea Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" (UMF) a dublat cuantumul burselor de excelenta incepand cu aceasta luna. Astfel, in loc 600 de lei, echivalentul salariului minim pe economie studentii care indeplinesc criteriile de acordare a bursei vor primi 1200 de lei. “Decizia a fost luata pentru a stimula competivitatea printre studenti”, a declarat rectorul UMF, prof. univ. Dr. Vasile Astarastoae. 

UMF ofera patru astfel de burse, cate una pentru fiecare facultate in parte. Selectia bursierilor s-a facut prin intermediul unui concurs, care a avut loc pe data de 11 ianuarie. Studentii care au participat au avut de dat patru teste grila: un test cu intrebari din specialitatea facultatii la care este inscris, un test cu intrebari de cultura generala, unul cu intrebari din istoria Iasului si a UMF Iasi si unul cu intrebari din istoria medicinei.

Aceste burse sunt oferite din fondurile proprii ale universitatii./ Andrei Cosan