(BURSE, 15.00 ) "CUZA" – CERCETARE – PROGRAM / Sase burse de 1800 euro pe luna in China pentru cercetatorii de la Universitatea "Cuza".
(CUZANET, Iasi, 10 noiembrie) – Cercetatorii Universitatii "Al. I. Cuza" (UAIC) pot aplica pana pe 15 decembrie a.c. la programul “Science and Technology Fellowship EU-China“ (STF) in vederea efectuarii unor stagii de cercetare de 1800 euro pe luna in orasele Wuhan si Shanghai din China. Pentru acest program care se va desfasura in perioada februarie – martie 2010. Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din Romania (ANCS), insititutie aflata in subordinea Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii a pus la dispozitie sase locuri.
Programul STF-China este o faza pilot a actiunilor Comunitatii Europene in vederea construirii unei punti intre Uniunea Europeana si China in domeniul stiintei si tehnologiei. Programul STF-China promoveaza mobilitatea cercetarilor din Uniunea Europeana spre domenii de cercetare si dezvoltare din China si se adreseaza cercetatorilor care au proiecte pe urmatoarele arii: tehnologia informatiei, informatica, statistica, nanotehnologii, stiintele mediului.
Durata mobilitatilor va fi intre trei saptamani si doua luni, in functie de complexitatea proiectelor si de lista de activitati pe care institutiile de cercetare gazda din Wuhan si Shanghai o vor trimite ulterior celor alesi pentru program. “Cei selectati vor beneficia de un buget lunar de 1800 de euro. La aceasta suma se adauga un buget de instalare in apartament, care se va da la inceputul sederii, in valoare de 1800 de euro si 2500 de euro pentru rambursarea cheltuielilor pentru participari la diverse conferinte si seminarii. Toate aceste sume vin de la Comisia Europeana, iar statul chinez va asigura banii pentru taxa pentru viza de intrare in tara, costuri legate de diverse cursuri si actiuni pe care cercetatorul le-ar putea intreprinde acolo”, a precizat Elena Radu, seful Departamentului de Cercetare si Managementul Proiectelor al UAIC.
Pentru a fi selectat, aplicantul trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii: sa fie de cetatenie romana, sa detina licenta post-universitara (master, doctorat, etc) , sa aiba minimum 2 ani de vechime in practica in cercetare sau in doctorat, sa detina un proiect de cercetare pe care intentioneaza sa il desfasoare pe perioada programului STF. Cunoasterea limbii chineze nu este obligatorie intrucat conferintele si seminariile la care cei selectati vor participa vor fi in limba engleza.
Dosarul de candidatura trebuie trimis prin mail la adresa han.bing@euchinastf.eu si trebuie sa contina urmatoarele: un formular accept de participare de pe site-ul www.euchinastf.eu, proiectul de cercetare, CV format EuroPass in engleza, atestat de limba engleza, trei scrisori de recomandare de la specialisti din domeniul de cercetare al aplicantului.
Rezultatele vor fi comunicate pe site-ul ANCS dupa 15 decembrie a.c./ Raluca Iancu
Niciun comentariu