Dezbatere despre patrimoniul instituțiilor de cultură, la BCU Iași
Marți, 5 noiembrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) „Mihai Eminescu” din Iași, în cadrul Zilelor BCU, a avut loc dezbaterea „Patrimoniul instituțiilor de cultură”, …
cultură
Marți, 5 noiembrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) „Mihai Eminescu” din Iași, în cadrul Zilelor BCU, a avut loc dezbaterea „Patrimoniul instituțiilor de cultură”, …
M-am întîlnit cu Stanca Jabeniţan la Green House, chiar o casă verde, undeva pe Bulevardul Independenței din Iaşi. În biroul în care „era mai cald” …
De ce în Franța există un sistem performant și unde greșește statul român cînd vine vorba de educație? Cum se simte diferența socială și culturală …
Este un nume cunoscut în domeniul istoric și cultural din regiunea Moldovei, dar și pe plan național. Cu pasiune și cu o plăcere foarte mare …
Uniunea Studenților din România (USR) organizează, între 5 și 15 noiembrie, Festivalul UniFEST. Anul acesta, festivalul a ajuns la ediția cu numărul 20. Tema ediției …
Lucian Onciu este managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui. Este unul dintre promotorii culturii în acest oraș și un mare iubitor …
Fondator al Asociației Culturale AltIași, interesat de tot ce înseamnă cultură, George Pleșu vorbește deschis și cu multă pasiune despre orașul Iași și despre potențialul …
Dan Lungu vorbește calm și își alege cu mare atenție cuvintele, dar se aprinde brusc cînd vine vorba despre Uniunea Scriitorilor. Povestește cu multă bucurie, …
Cristina Hermeziu se numără printre jurnaliștii care știu să găsească oameni interesanți și autentici, pentru a le pune în valoare adevărata poveste din spatele reflectoarelor. …
Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași (UNAGE) organizează, în perioada 16 – 18 noiembrie 2017, Conferința Internațională „Creativitate și inovație prin artă și …
Pe data de 11 noiembrie, la o săptămînă de la deschiderea festivalului UNIFEST, Casa de Cultură a Studenților din Iași (CCS) a organizat spectacol cultural …
În perioada 9-11 octombrie a.c., Casa de Cultură a Studenților din Iași găzduiește Festivalul „Trandafir de la Moldova”, care a ajuns la cea de-a XLVI-a …
Bruce Kleiner, șeful biroului de Presă și Cultură pentru Ambasada Statelor Unite la București a vorbit astăzi, 13 martie, studenților de interesați de domeniul Relațiilor …
Ieri, 10 noiembrie a.c, la ora 19:00 in Sala Mare a Teatrului National Iasi, cu ocazia apropierii sarbatorii Nasterii Domnului, Corul National de Camera Madrigal …
Fundatia Solidaritate si Speranta Iasi organizeaza pe 6 decembrie, incepand cu ora 17:00, la Centrul de conferinte Providenta, concertul critabil „Poveste din Viflaim”. Paula Seling, …
Centrul Fundatiei „Alaturi de Voi” organizeaza astazi, 2 decembrie a.c in Atrium Palas Mall cea de-a VIII-a editie a Fundei Umane. In acest an, evenimentul …
Astazi, incepand cu ora 18:30, in Sala Mare a Teatrului National Iasi are loc spectacolul Rigoletto, opera in trei acte de Giuseppe Verdi. Spectacolul va …
In luna decembrie a acestui an, ansamblul urbanistic Palas in parteneriat cu Primaria Municipiului Iasi organizeaza un eveniment ce are ca scop doborarea unui nou …
Ieri, 11 noiembrie a.c, la ora 16:00, in Galeria de Arta „Labirint” a Casei de Cultura „Mihai Ursachi” a avut loc vernisajul expozitiei intitulat „Memoria …
Ieri, 10noiembrie a.c, de la ora 19.00 in Sala Mare a Teatrului National „Vasile Alecsandri” Iasi, iubitorii de teatru si de spectacol au putut viziona …