(CAMPUS, 18.00) „CUZA” – CAMINE – BIBLIOTECI / Bibliotecile din caminele Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” se vor deschide saptamina viitoare.
(CUZANET, Iasi, 9 aprilie) – Bibliotecile moderne amenajate in caminele Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” vor fi deschise studentilor abia de saptamina viitoare, desi a fost angajat si personalul necesar acestora. Intirzierile au fost cauzate de absenta mobilierului, conform precizarilor directorului Directiei pentru Probleme Social-Studentesti de la UAIC, ec. Romulus Damaceanu: „Avem cartile, am primit cite 100 de exemplare pentru fiecare camin, avem si celelalte utilaje, dar inca nu avem mobilierul. Speram sa il primim saptamina viitoare si sa deschidem bibliotecile, pentru ca toate celelalte demersuri au fost deja facute”, a spus acesta.
Salile de lectura din camine vor fi amenajate cu imprimante, televizoare, calculatoare si copiatoare. Proiectul a fost finantat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, valoarea totala a cheltuielilor ridicindu-se pina la 200.000 de lei. Conducerea Universitatii a angajat, pe posturi de administrator financiar, 33 de studenti pe care-i va plati cu jumatate de norma. Acestia au intrat deja in posesia cartilor, stampilate si etichetate. Ei urmeaza sa mai primeasca si publicatiile si revistele periodice. Tinerii vor lucra in trei ture, cite patru ore pe zi. Acestia au urmat, la inceputul saptaminii trecute, niste cursuri de instruire organizate de Directia pentru Probleme Social-Studentesti, in colaborare cu biblioteca Facultatii de Economie si Administrare a Afacerilor. / Lina Vdovii