(BURSE, 9.00) GERMANIA – STUDENTI – BURSE / 600 de burse in Germania pentru studenti oferite prin intermediul Serviciului German de Schimb Academic.
 
(CUZANET, Iasi, 17 martie) Studentii romani care doresc sa invete in Germania pot aplica pentru una dintre cele 600 de burse oferite anual de Serviciul German De Schimb Academic (DAAD). Studentii au posibilitatea sa aleaga intre 12.000 de programe de studiu diferite (licenta, master sau doctorat) de la peste 350 de universitati germane.

Cei interesati interesati de studii in Germania pot sa-si gaseasca mai usor un program de studiu cu ajutorul  motoarelor de cautare specializate in acest sens: www.study-in.de sau www.hochschulkompass.de. Aspirantii trebuie sa aplice singuri la universitatea gazda, termenul de inscriere diferind in functie de fiecare institutie in parte.

Candidatii nu trebuie sa cunoasca in mod obligatoriu limba germana. „Puteti studia in limba engleza, insa trebuie sa va descurcati putin in limba germana, de aceea vi se vor oferi niste cursuri de germana de catre facultate in momentul cand ajungeti acolo”, a precizat lectorul DAAD Tanja Sanden de la Catedra de Germanistica din cadrul Facultatii de Litere a Universitatii „Al. I. Cuza” (UAIC) din Iasi in cadrul unei prezentari despre posibilitatile de studiu in Germania sustinute, ieri, 16 martie a.c., incepand cu ora 12.00, , in Sala de Conferinte din corpul T al Universitatii „Gh. Asachi” din Iasi (UTI).

„In momentul in care sunteti inscris ca student in Germania, puteti sa profitati de legaturile internationale ale universitatilor. De exemplu, daca studiati in Germania, puteti sa plecati cu Erasmus intr-o alta tara”, a mentionat Katja Lasch, director DAAD Romania, prezenta la Iasi cu ocazia Targului Universitar RIUF 2011, care se desfasoara astazi, 17 martie a.c, la Hotelul Unirea, intre orele 10.00-18.00.  Pentru mai multe informatii despre bursele DAAD, o puteti contacta pe Tanja Sanden la adresa de e-mail sanden@daad.ro sau la Catedra de Germanistica de la UAIC, in fiecare miercuri, intre orele 12.00-14.00. / Simona Tutu