(BURSE, 15.00) MEDICINA – RECTOR – BURSE / Bursele propuse de rectorul Astarastoae la Medicina vor fi de 650 de lei fiecare.
(CUZANET, Iasi, 10 martie) – Conducerea Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” din Iasi (UMF) a stabilit cuantumul noilor burse de excelenta propuse de prof. univ. dr. Vasile Astarastoae. 650 de lei, echivalentul salariului minim pe economie, va fi valoare burselor de care se vor bucura patru medicinisti cu rezultate exceptionale, cite unul de la fiecare facultate (Facultatea de Medicina Generala, Facultatea de Farmacie, Facultatea de Medicina Dentara si Facultatea de Bioinginerie Medicala). Banii le vor fi virati in cont, lunar, chiar si pe timpul vacantelor, timp de un an. Cele peste 300 de milioane de lei vechi, fondul alocat acestor burse, provin din bugetul UMF. „Ne-am dorit o suma stimulativa, mai mare decit orice alta bursa pe care o primeste un student. Desigur, aceste burse vor fi suplimentare, ceea ce inseamna ca studentul care va primi o astfel de bursa va beneficia si de bursele de stat. In viitorul Senat, (n.r. – din data de 23 martie a.c) vom hotari si criteriile de acordare a acestor burse”, a mai completat rectorul UMF. Pentru inceput, doua dintre burse au primit cite un nume: bursa de la Facultatea de Medicina Generala se va numi „Ion Petrovanu”, iar bursa de la Facultatea de Farmacie se va numi „Martian Cotrau”. Pina la urmatoarea sedinta a Senatului si celelalte facultati (n.r. – de Medicina Dentara, respectiv de Bionginerie Medicala) vor trebui sa propuna un nume pentru burse. Cuantumul celei mai mari burse acordate in acest an universitar la UMF, bursa de excelenta, a fost de 440 de lei. / Laura Baban
Niciun comentariu