(BURSE, 18.00) "CUZA" – BURSE – STUDENTI STRAINI / Studentii straini de la Cuza isi vor ridica bursele in citeva zile.
(CUZANET, Iasi, 29 octombrie) – Cei 270 de studenti straini care urmeaza cursurile la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) isi vor primi bursele la inceputul saptaminii viitoare. Luni, 27 octombrie a.c., statele de plata pentru bursele acestora din luna octombrie au fost depuse la Directia Finante Contabilitate a UAIC: "S-au depus spre plata 72.107 lei pentru 270 studenti straini bursieri ai statului roman ce isi fac studiile la «Cuza». Banii au fost depusi la Directia de Finante lunea trecuta si se vor vira in contul studentilor straini in citeva zile", a declarat directorul Directiei pentru Probleme Social-studentesti, ec. Romulus Damaceanu.
Anul acesta, prin H.G. nr. 844 din 13 august 2008, bursele studentilor straini au fost marite cu 80 % fata de valoarea celor din anii trecuti. Astfel, elevii sau studentii vor primi, lunar, echivalentul in lei a sumei de 65 de Euro, masteranzii si cursantii aflati la stagii de specializare/perfectionare postuniversitara vor primi echivalentul in lei al sumei de 75 de euro/luna iar doctoranzi – echivalentul in lei al sumei de 85 de euro/luna. Echivalentul in lei al bursei se va actualiza in fiecare an, trimestrial, la cursul de schimb al monedei euro comunicat de Banca Nationala a Romaniei pentru ultima zi a lunii precedente./ Lina Vdovii
Niciun comentariu