Ieri, 13 noiembrie a.c, a avut loc conferinta numita “Siria si conflictele din Orientul Apropiat”, sustinuta la ora 16.00, in Aula Magna a Universitatii “Petre Andrei” (UPA) din Iasi. La aceasta au participat dr. Paul Nistor de la Institutul de Istorie A. D. Xenopol, prof.dr.univ. Mihail Baciu de la UPA, lect. univ. dr. Ionut Nistor si dr. Catalin Trofin de la Facultatea de Istorie a Universitatii “Al. I. Cuza” (UAIC).
Discutia a pornit de la situatia din Siria incepand cu perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial si s-a axat mai mult pe cea postbelica si contemporana. Lect. univ. dr. Ionut Nistor a precizat ca ceea ce este important de retinut privind catre Siria este faptul ca “o relevanta foarte mare in viziunea noastra istorica este cucerirea Siriei de catre Imperiul Otomandeoarece acesta a atasat frontiere administrative interne, care si-au pus, cu siguranta, amprenta asupra evolutiei ulterioare a ceea ce numim astazi Siria”. Acesta a povestit, in continuare, despre o “trezire” a constiintei populatiei din Siria la sfarsitul secolului XIX, fapt care s-a datorat mai multor factori, printre care contactul mult mai strans cu civilizatia europeana si contributia anumitor lideri locali care “au pedalat spre unicitate sau diferenta a sirienilor fata de ceilalti oameni”.
Dr. Paul Nistor a vorbit despre situatia Siriei in perioada Razboiului Rece. Pe atunci, Siria era deja un stat independent, care “trebuia sa faca fata unei situatii internationale total neasteptate. Avem de-a face cu Siria ca un stat practic, in jurul caruia se coaguleaza o zona mai vasta si se poate spune ca Siria a avut probleme cu toti vecinii ei, mai ales de natura teritoriala.”
Cel care a incheiat conferinta a fost dr. Catalin Trofin, care a vorbit despre inceputul conflictului dintre Siria si Turcia, “un conflict mai mare, inclus in contextul amplu al Primaverii Arabe”. De asemenea s-au adusin discutie revoltele din martie 2011, care s-au “rezolvat” prin exilul refugiatilor in Turcia.
Conferinta s-a organizat in cadrul Festivalului Unifest, care a ajuns la a XI-a editie si se desfasoara in perioada 12-22 noiembrie.
Diana Soponaru
Niciun comentariu