Asociatia Studentilor Bioingineristi (ASB) de la Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” organizeaza, in perioada 17- 20 mai a.c., cea de-a XV-a editie a Conferintei Nationale de Bioinginerie.

Deschiderea oficiala a conferintei va avea loc joi, 17 mai, de la ora 18.00, la Facultatea de Bioinginerie Medicala, urmand ca vineri sa aiba loc o serie de workshop-uri. Sambata, participantii la Conferinta isi vor prezenta lucrarile stiintifice in fata comisiei de jurizare, urmand ca duminica sa aiba loc festivitatea de premiere.

„Scopul conferintei este de a crea un cadru de afirmare stiintifica a tinerilor interesati de domeniul tehnico-medical. Prezenta la aceasta conferinta a unor persoane marcante in domeniu reprezinta o sansa pentru studenti de a se face remarcati si de a lucra cu specialisti. De asemenea, evenimentul se va concretiza printr-un volum de lucrari stiintifice cotat ISBN”, a declarat Andreea Marin, presedinte ASB.

Cele mai bune lucrari prezentate la Conferinta Nationala de Bioinginerie vor fi publicate, cu acordul autorilor, in numerele viitoare ale Revistei Medico-Chirurgicale.

Anca Burniche