Vineri, 23 martie, de la ora 11.00, in Sala Senat a Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), va avea loc workshop-ul “Tinerii cercetatori de la Universitatea din Konstanz: Internationalizare, integrare, independenta”. Acesta va fi sustinut de prof.univ.dr. Giovanni Galizia, de la Universitatea Konstanz, Germania.
Evenimentul se adreseaza tuturor cercetatorilor postdoctorali.
“Ii asteptam pe toti postdoctoranzii care vor sa participe la aceasta conferinta, ce marcheaza o relatie de peste 20 de ani pe care o are Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” cu Universitatea din Konstanz. Pe langa delegatia din Germania, la acest eveniment vor fi prezenti si doctoranzi din anul al III-lea de la “Cuza”, care sunt inscrisi in proiecte POSDRU si care vor putea fi angajati la Konstanz ”, a declarat prof.univ.dr. Dumitru Luca, directorul proiectului.
Proiectul “Dezvoltarea capacitatii de inovare si cresterea impactului cercetarii prin programe post-doctorale” a avut ca data de incepere luna aprilie a anului 2010, si are ca scop cresterea competitivitatii cercetarii si a vizibilitatii cercetarii universitare pentru un numar de 80 de cercetatori postdoctorali, pe o perioada de trei ani. Valoarea totala a proiectului este de 20.941.500 lei, din care asistenta financiara nerambursabila solicitata 20.091.693.
Proiectul este organizat prin proiectul POSDRU “Dezvoltarea capacitatii de inovare si cresterea impactului cercetarii prin programe post-doctorale” al carui beneficiar este UAIC, in parteneriat cu Universitatea Konstanz, Germania, Universitatea Friedrich Schiller din Jena, Germania, Universitatea de Tehnologie din Eindhoven, Olanda, Universitatea din Groningen, Olanda, Universitatea Karl-Franzens din Innsbruck, Austria, Universitatea din Poitiers, Franta, dar si Universitatea din Bucuresti, Universitatea de Vest din Timisoara, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si Institutul National de cercetare-dezvoltare pentru fizica materialelor Bucuresti-Magurele.
Laura-Elena Bejinariu
Niciun comentariu